17 dec. 2009

RESPECT TIMISOARA, 17 DECEMBRIE 1989!




In urma cu 20 de ani, pe 17 DECEMBRIE, incepea martiriul timisoarenilor, pe strazile Timisoarei a curs sange. Eram cu totii atat de entuziasti, imediat dupa rasturnarea Partidului Comunist in frunte cu dictatura Ceausescu, ca nici ca ne daduseram seama ca dl. Iliescu, care preluase puterea impreuna cu Consiliul Frontului Salvarii Nationale au savarsit o lovitura de stat in toata regula

(Lovitură de stat sau puci se numeşte o răsturnare bruscă şi neconstituţională a puterii legitime a unui stat, impusă prin surpriză de o minoritate, de obicei militară, folosind forţa. Se deosebeşte de revoluţie, prin aceea că la revoluţie există o participare masivă a populaţiei. Conform  "Coup d'État: A Practical Handbook" (Lovitura de stat: un manual practic), Edward Luttwak, "O lovitură de stat se realizează prin infiltrarea unui segment mic, dar de importanţă extremă, a aparatului de stat, care apoi este folosit pentru a prelua controlul de la guvern şi a-l îndepărta de la putere." Prin urmare, folosirea puterii militare, sau a unei alte puteri, nu reprezintă un element definitoriu al loviturii de stat.) Pentru mai multe detalii despre lovitura de stat, click aici

Prima parte a evenimentelor din decembrie 1989, a fost revolutie, dar ea fost detuurnata de un grup de indivizi, in frunte cu Ion Iliescu care au savarsit lovitura de stat. se stie foarte bine ca Iliescu era in esalonul secund al PCR, iar prin aceasta miscare, esalonul II a devenit esalonul I, rasturnanad puterea.

Eu, la "Revolutie" aveam 8 ani, deci imi amintesc cate ceva...

Mama mea, care e de langa Timisoara, vorbea cu una din surorile ei la telefon, exact in urma cu 20 de ani, si cand matusa mea a pomenit despre faptul ca pe strazile Timisoarei se trage, convorbirea a fost taiata. E clar, ce vroia Ceausescu... izolarea Timisoarei de tot restul tarii, si raderea ei de pe fata pamantului.

Timisorenii au dat docada de foarte mult curaj si darzenie sa se ridice impotriva regimului comunist, platind asta cu sange. sa nu uitam ca ei au fost cei care au inceput cu scandari "Jos Ceausescu!", "Vrem caldura!", "Vrem mancare!"... au avut curajul sa-si strige in gura mare durerea... Si ce-au primit? Gloante, bastoane peste spate, chinuri, moarte. 

Acest lucru, domnilor parlamentari nu ar trebui sa-l uitati... poate daca nu exista sau daca nu reusea revolta de la Timisoara, am fi fost inca condusi de acelasi partid unic, Partidul Comunist Roman. Ar trebui sa le multumiti zilnic cu cate o rugaciune, pentru sufletele celor disparuti dintre noi la evenimentele din 1989 si sa nu va  mai lafaiti in bani, privilegii, pensii si tot felul de drepturi.

Nu stiu de ce, in ultima vreme mi se intareste o convingere: marea majoritate a parlamentarilor de azi care au peste 40-50 de ani, au fost parte din structurile Partidului comunist Roman, de pana la 1989. Astia ar trebui eliminati din Parlament printro aplicare a Legii Lustratiei, unul cate unul.

Si dl Iliescu, a actionat ca Ceausescu, in numele asa mult numitei "democratii" chemand minerii sa calmeze protestele studentilor din acel 13 iunie 1990, multumindu-le frumos de ajutor in numele "democratiei". Abia scapasem de dracu` (Ceasescu), foarte sumar judecat si executat, ca dadusem de taica-so (Iliescu), cel care avea sa ne duca tot mai jos in loc sa ridice tara din dezordinea creata.



TUDOR GHEORGHE -- RUGA LA TIMISOARA
Asculta mai multe audio Muzica

In loc ca clasa politica sa cinsteasca jertfa adusa de timisoreni, curajul si darzenia lor, aceasta continua sa se lupte pentru ciolan, sa-si scoata ochii unul altuia, sa-si sape unul altuia groapa, sa se acuze. Bai, politicienilor, treziti-va si scoateti Romania din rahatul in care ne aflam, pana nu afundam de tot.

Haideti sa-i cinstim cu totii pe eroii Revolutiei Romane de la Timisoara, cazuti incepand cu 17 decembrie pe strazile orasului de pe Bega!

EROII NU MOR NICIODATA!

Nota... definitia loviturii de stat, tot ce in paranteza, e luat de pe site-ul www.wikipedia.org

15 dec. 2009

O zi istorica... 15 DECEMBRIE 1989... dupa 20 de ani... 15 DECEMBRIE 2009





Acum seara, dragi cititori am realizat un lucru. Azi e O ZI ISTORICA! E ziua in care, in urma cu 20 de ani,  a inceput caderea comunismului in Romania. Ziua in care enoriasii bisericii reformate, si nu numai, protestau in fata casei pastorului Tokes Laszlo, incercand sa se opuna ordinului de evacuare al casei parohiale ale acestei biserici. Totul a inceput pasnic.

Insa ceea ce a urmat, stim cu totii. Ziua de 17 decembrie a adus primii martiri pentru libertate, iar  mutarea treptata a centrul miscarii revolutionare la Bucuresti in noaptea de 20-21 decembrie a dat o lovitura de stat,  in toata regula, desi in Timisoara, zeci sau poate sute de oameni deja fusesera rapuse de gloantele asa-zisilor "teroristi", sau a cadrelor Securitatii.

Se pare ca romanii au uitat cu totul faptul ca in urma cu 20 de ani, tinerii mureau pe strazi strigand "LIBERTATE". Si azi, dupa 20 de ani, in Timisoara, se mai vad urme de gloante pe cladiri.  Macar acele cladiri sa ne mai aduca in minte, daca noi oamenii, avem memoria scurta, si avem tendinta sa uitam.

Si amintirea celor care s-au jertfit penteru noi, al caror sange a curs la Timisoara, initial, si apoi in toata tara, ar trebui sa fie vie mereu in mintea si  in inima noastra, cinstirea lor sa fie eterna, sa ne puna pe ganduri si sa incercam sa facem ceva,  sa schimbam mentalitatea poporului nostru, sa ne ambitionam, sa fim un fel de "Japonie" din Balcani, o tara ambitionata, care sa lucreze si sa progreze economic si tehnologic.

Cat priveste partea politica, ar trebui aplicata "Legea Lustratiei", in conformittate cu punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara, astfel ca cei care au fost membrii de partid in PCR, sa nu mai poata ajunge la "ciolan", ca primari, prefecti, deputati, senatori sau mai stiu eu ce.

CINSTIRE ETENA EROILOR REVOLUTIEI ROMANE!

EROII NU MOR NICIODATA!


12 dec. 2009

2012 - Sfarsitul lumii? Oare... asa sa fie?

Ieri, de fapt aseara, nu prea puteam dormi, si fiind si bolnavior,  mi-am zis: ce-ar fi sa ma uit la un film tare, nou! Si m-am tot gandit, cam la ce-as putea sa ma uit. Am zis: EVRIKA! ... 2012...

In dorinta mea arzatoare de a vedea acest film, mi-am cam tras teapa, singur. In loc de filmul 2012, am luat 2012 Doomsday. Si l-am urmarit pana la sfarsit, asteptand cu mare interes acele faze apocaliptice cu sfarsitul lumii.

In acest film, 2012 Doomsday, totul e o interpretare religioasa a sfarsitului lumii, intamplata undeva in Statele Unite si Mexic. Aici, se intampla lucruri ciudate: sunt alese cateva persoane de catre Dumnezeu, pentru a ajunge intr-o piramida mayasa, unde o femeie va trebuie sa nasca un copil, intruchipare a Sf. Fecioare, in mod contemporan.

Totusi exista si explicatia stiintifica ce duce la sfarsitul lumii: incetinirea vitezei de rotatie a Pamantului. Apar cutremure ce zguduie pamantul, se formeaza tornade, grindina si fenomene naturale nemaiintalnite pentru unele zone ale terrei de azi.  

Efectele speciale sunt cu ata alba cusute, pentru ca San Pietro, de exemplu, cand se naruie, cade de sus, dar si in fata, pe fatada. Nu asa se naruie o cladire, de sus in jos, ca si cum ar fi impins-o cineva cu un bobarnac, din partea din spate.

Unele personaje, 2 la numar, dupa ce fac un gest de binefacere (zboara cu avionul din SUA pana in Mexic pe furtuna cu tornade, si-l converteste cu totul pana la aterizare pe prietenul sau la credinta in  Iisus) respectiv, o mama de intoarcere la credinta a fiicei ei, dispar. Pamantul nu se distruge, e scapat in ultimul moment de nasterea copilasului, iar soarele straluceste din nou, happy end!



Mi-am dat repede seama ca nu era ce-am cautat. Am scos adevaratul, super-apocalipticul 2012. Acest film, e intr-adevar un film care prezinta un posibil raspuns la modul cum lumea noastra ar putea disparea. daca multe filme prezinta ca sfarsitul lumii vine din exteriorul planetei, din Univers, acesta ne spune ca lumea s-ar putea sfarsi datorita icalzirii scoartei terestre, si a topirii acesteia ca efect al unei explozii solare foarte puternice cumulate cu alinierea planetelor.

In acest film, totul e facut in foarte mare graba, la limita, de-a dreptul, personajele fiind puse uneori in pericol. Avioanele decoleaza la limita, cand nu mai au pista solida, cutremurele produc adancituri inimaginabile, oamenii se inghesuie sau platesc foarte scump pentru un bilet care sa le permita salvarea. Un film alert, cu actiune imprevizibila. mie unuia, mi-a placut... va las si pe voi sa decideti daca va uitati sau nu la el, dupa ce vizionati trailerul...



Pana la urma, in film e vorba despre lupta omuluiui cu natura, soarta, chiar cand acestea ii sunt potrivnice si incapatanarea omului de a se resemna ca va muri, uneori. Un CARPE DIEM! adevarat, cu actiune care tine spectatorul cu sufletul la gura. Vizionare placuta!

La sfarsitul filmului, care m-a pus serios pe ganduri, m-am gandit la oare cum e in viata de apoi, despre care invatatura crestina ne invata, incercand sa fac o corelatie despre ce simte  sufletul celui ridicat in eter in legatura cu trupul, ce se odihneste in tarina sau cum se simte trupul fizic fara suflet, in sicriu sau in groapa.

E drept ca in ultima vreme sfarsitul lumii pare tot mai aproape, deoarece oamenii devin tot mai rai, si distrugerea planetei devine iminenta. Noi, oamenii, suntem cel mai pericol la adresa planetei, pentru ca dintre toate fiintele si creaturile ei, noi suntem acea care ne distrugem incet-incet habitatul. Ne miram ca apar boli noi, uneori create in laborator, ne miram ca apar schimbari climaterice, si fenoene meteo neobisnuite sau ne]ntalnite unei arii geografice,  ca sunt specii de animale pe cale de disparitie. Omul, in setea lui de inavutire,  de detinere a puterii, ar fi in stare de orice. ABSOLUT ORICE! 

O zi placuta tuturor!

1 dec. 2009

LA MULTI ANI, ROMANIE!

Un filmulet bascalios, a la Vacanta Mare, din perioada de glorie... despre romani si Romania... asa de Ziua Nationala... cu dedicatie speciala pentru toti romanii...

Razboiul, o politica echitabila, uneori...

Citeam ieri, pe site-ul www.ziare.com, cum ca Statele Unite ala Americii au lasat intentionat sa-i scape pe urmaritul no.1, al lor, Osama Bin Laden,



printr-un ordin, si anume acela de a nu inchide granita dintre Afganistan si Pakistan, lasand astfel liber drumul de retragere acestuia.

Razboiul, uneori, si mai nou, in cazul SUA, tot mai des, e o politica practiciabila, asumandu-si dreptul de jandarm al planetei. Cine se cred ei sa intervina, in statul altcuiva, fara ca acel stat sa ceara ajutor? E o incalcare grava a dreptului international, prin nerespectarea suveranitatii statului respectiv.

E si cazul Razboiului din Golf, in care recent, Tony Blair, e implicat intr-un scandal, prin care ar fi putut fi acuzat prin faptul ca stia ca interventia Marii Britanii in Irak, pentru rasturnarea regimului Saddam ar fi fost una ilegala. Dar, se pare ca pana la urma, in urma unei anchete s-a cerut ca nimeni sa nu fie responsabil pentru interventia trupelor britanice in Irak.

Si, pana la urma, investirea a unei sume foarte mari de bani tehnologie militara si razboi, duce la o criza economica, treptat. Si astfel, iata cum "criza economica" a fost insuflata sau mai bine zis, generata de politica SUA, de a duce razboaie, pe mai multe fronturi: Irak, Afganistan, razboaie pe care nu sunt in stare sa le termine, aruncand in haos o intreaga lume.

17 nov. 2009

Prostitutia, drogurile usoare si campania electorala

Tot mai multi candidati la presedintia Romaniei se lovesc de aceste probleme.

Prostitutia, e a doua cea mai veche meserie practicata in lume. Vrei sa mergi la parasute (curve)? Du-te daca te tine malaiul, asta ar trebui sa fie politica guvernului.

Guvernul Roimaniei ar trebi sa ia uratoarele masuri:
1.Legalizezi prostitutia (cine vrea sa practice sa o faca nestingherita, in locuri bine amenajate, crate, in conditi optime de igiena si siguranta sexuala);
2. Le impui control medical celor care vor sa practice aceasta meserie (lunar),
3. Impozit baban platit statului.

Sa vedeti ce crestere bugetara va sa fie din banii veniti de la prostituate, ca romanii sunt cam futaciosi din fire, si astfel poate dispar si stirile alea de la televizor, cu batrane violate, incesturi, copile violate. Vrei sa te futi, mai romane? Du-te la prostituate! E curat, sigur, nu te imbolnavesti, plus ca mai salvezi si categoriile de mai sus de riscuri sau tii puscariile fara violatori.

Tot mai multi parlamenetari si membrii ai guvernului se arata dispusi sa dezbata si sa decida, daca ar fi bine sau nu sa legalizeze aceasta meserie, iar balanta pare sa se incline spre pozitiv.

Romanii se lovesc de probema morala, zic ei, ca nu e moral sa mergi la curve. Dar e moral sa lasi ca zilnic sute de fete, femei batrane sa fie violate si agresate, cand poti lua aceasta masura, si numarul de violuri asupra acestor categorii, s-ar putea reduce considerabil, prin faptul ca, cei care comit astfel de fapte josnice, ar putea merge la prostituate sa-si descarce incarcatura hormonala si seminala.

Sau e moral sa furi, sa minti, tu ca parlamentar?

Ce fel de model dai? Tu, parlamentar al Romaniei, ar trebui sa fii un model pentru cetateanul care a avut incredere in tine si a pus stampila pe tine. Dar nu! Tu te tragi pe cur de la servici, lipsesti de la sedinte, dormi in sala de sedinte, votezi pentru inca 3-4 colegi alaturati, vizionezi site-uri XXX in timpul serviciului si a   sedintelor. Asta e moral?

Si mai esti platit si din banii pe care fiecare dintre noi, ii platim la bugetul de stat, pretinzi salarii mari, pensii halucinante dupa un mandat de 4 ani, in care ai dormit, nu ai facut nici o propunere legislativa, nu ai deschis deloc gura. Mi-e sila sa ma gandesc la politica romaneasca. Nu avem, cred, nici un politician sarguincios, care sa lupte pentru noi, oamenii. Voi, parlamentarii, luptati doar pentru voi, pentru interesele voastre. Sunteti niste egoisti imputiti!

Cred ca mai bine as lua o dioza dubla de coca sau ecstasy sa pot supravietui in Romania asta, care se afunda tot mai mult. Drogurile usoare nu mi-ar fi de-ajuns, chiar daca le-ati legaliza.

Cat despre acestea, cine simte nevoia, n-are decat sa-si vare in vena ce substante vrea, dar sa se gandeasca bine inainte ce face, ca acesta e un pacat mare. IEI VIATA CUIVA. A TA. DUMNEZEU ZICE INTR-UNA DINTRE PORUNCI "SA NU UCIZI!". Ajungi direct in Iad, si acolo vei ramane, pentru totdeauna, daca-ti neglijezi sanatatea si-ti omori propriul trup si suflet.

Iar cei care prefera astfel de substante, in cazul in care s-ar legifera consumul, sa fie aspru monitorizati: controale dese medicale, nu tu carnet de sofer, niciodata!

Si am rezolva doua probleme stringente cu care se confrunta Romania contemporana.

Mai ramane sa ne trezim constiinta morala, spiritul civic, sa fim altruisti.

12 nov. 2009

Gripa porcina... Va sperie? Cateva recomandari de la specialisti

Azi dimineata, de cand am venit la lucru, mi-am zis, "hai sa verific ce mai zice presa". Mie imi place sa fiu informat, cu ceea ce se petrece in jurul meu. De obicei, accesez doua-trei site-uri de stiri: www.ziare.com, 9AM.ro sau Realitatea TV.

Azi, am accesat www.ziare.com, si pe langa niste stiri din sport, cum ca Federer a luat bataiuta de la un tip necunoscut, ca Marat Safin a pierdut ultimul meci din cariera profesionala, am dat peste un link de pe site-ul www.sfatulmedicului.ro, care vorbea de prevenirea gripei porcine si prezenta si boala. Iata fragment din acest articol, iar la final, celor interesati le las link-ul, sa poata citi in voie nestingheriti informatia, pentru ca "UN OM INFORMAT E UN OM PUTERNIC!"

"Virusul A/H1N1 este un nou subtip de virus gripal care se transmite la om si care contine gene de la virusul gripei porcine, aviare si umane. Gripa porcina, afectiune cauzata de virusul gripa A/H1N1, este o afectiune respiratorie acuta a porcilor, extrem de contagioasa, cauzata de unul din numeroasele virusuri gripa de tip A.

Acest virus se transmite in randul porcilor prin aer, prin contact direct sau indirect si de la purtatori asimptomatici. Exista, insa, dovezi ca acest virus se transmite si de la om la om.

Virusurile gripei porcine apartin, de obicei, subtipului H1N1, dar exista si alte subtipuri circulante la porci (de ex. H1N2, H3N1, H3N2). Porcii se pot infecta, de asemenea, cu virusurile gripei aviare si cu virusurile gripei sezoniere umane."
Pentru a citi tot articolul, click aici.

Va doresc o zi placuta si stati departe de acest virus!

8 nov. 2009

Un week-end de "culturalizare"

Ciao tuturor cititorilor blogului meu. Acest week-end a-nceput puternic sub semnul "culturalizarii" creierului meu. Vineri, desi aveam dorinta de a merge la Festivalul National Studentesc de Satira si Umor, elanul mi-a fost taiat de afisul acestei "manifestatiuni", ce anunta invitati 3 formatii... una din Bucuresti, una din Timisoara, una locala. Eu n-am inteles daca mai erau si alte formatii in program, asa ca mi-am zis ca neavand cu cine merge, vremea stricandu-se si afisul dezamagitor, am decis sa raman acasa, si nu mi-a parut rau.

In schimbul hohotelor de ras de la sectiunea de interpretare a Festivalului, am ales doua filme, pe care le am pe dvd-uri, si le-am vizionat.

Primul a fost "The Reader", din 2008, cu Kate Winslet si Ralph  Fiennes o drama care incepe sub auspiciile aventurii erotice adolescentului Michael Berg cu Hanna Schmitz, o controloare de bilete in perioada imediat urmatoare terminarii celui de-al razboi mondial, care l-a ajutat sa ajunga acasa dupa ce acesta se imbolnavise de scarlatina. Dupa 3 luni de izolare, tanarul doreste sa-si arate recunoastinta fata de doamna care l-a ajutat cand a fost bolnav,  si incep incet-incet o aventura pasionala si secreta. In timpul intalnrilor cu ea, pe langa sex si dragoste, el ii citeste opere din literatura universala.

Drama tanarului Michael Berg se amplifica, dupa ce acesta ajunge student la Drept la Heidelberg, iar in orele de seminar asista la un proces, in care Hanna  Shmitz era implicata direct, pentru crima ca memebra a garzilor SS.

In cazul unui raport, se cere ca Hanna Schmitz sa dea o proba de scriere curtii, dar ea refuza, si-si acopera colegele, 5 la numar, pentru scrierea acestui raport, fapt ce-i aduce sentinta cu  inchisoare pe viata. Motivul pentru care ea refuza sa dea proba era pentru ca aceasta era analfabeta si ii era rusine de acest detaliu din viata ei. Tanarul student la drept si-a dat seama de acest detaliu, amintindu-si de momentele de intimitate cu Hanna din adolescenta, in care el ii citea acesteia toate operele pe care trebuia sa le citeasca la scoala.

Anii trec, si avocatul Michael Berg, ii trimite in puscarie Hannei casete cu lecturi din operele citite in copilarie ei. Aceasta se ambitioneaza si incepe sa invete sa scrie si sa citeasca singura, ajungand sa citeasca opere de mare anvergura ca "Razboi si Pace", "Odiseea". Hanna se sinucide cu o seara inainte de a putea iesi in cele din urma din inchisoare. El lasa prin testament o suma de bani unei femei, care afost supravietuitoare a crimei pentru care a fost acuzata, dar pana la urma acei bani se vor duce prin inteelgere cu dna respectiva, la o organizatie evreiasca de combatere a analfabetismului.

Trairile studentului la Drept sunt tot mai intense, pe masura ce procesul inainteaza, devine si el implicat sufleteste, si parand ca sufera odata cu Hanna.

Al doilea film vazut vineri seara, la recomandarea surorii mele a fost Twilight, care-mi tot canta refrenu` ca vom merge sa vedem la cinema parte a II-a, New Moon, si cica daca nu vad prima parte, nu inteleg filmu`. M-am conformat. Acum presupun ca toata lumea stie acest film: poveste de dragoste intre un vampir si o fata.  "How romantic!" sa-l parafrazez pe varul meu, Patrick.

Partea a doua a procesului de "culturalizare" il consta faptul ca am realizat cat de multe am de citit, si m-am apucat cu sarguinta. Am inceput cu "Scrierea latina in Evul Mediu", "Izvoare privind Evul Mediu Romanesc. Tara Hategului in sec. al XV-lea", pentru Masterul de Biblioteconomie la Cluj, "Religiile Lumii" pentru un seminar la Masterul din Mures, si "Memoriile" lui Napoleon. Plus, pe langa asta, am primit, in absenta, un contrareferat, din Jacques Le Goff - "Negustorii si Bancherii in Evul Mediu". Deci, am ce baga, nu ma voi plictisi, plus job.

Un week-end placut!, cat a mai ramas din el.

3 nov. 2009

Buna, dragii mei cititori!

Dupa o perioada in care am inceput sa ma satur de acel e templates pe care site-ul www.blogger.com, le ofera celor care vor sa-si construiasca un blog, eu m-am gandit sa schimb un pic fata acestui blog, mai frumos dupa parerea mea, si sper mai dinamic pentru cititori. Simteam nevoia de o schimbare radicala fata de cea ce-mi ofera templete-urile din blogger, si am realizat-o. Mi-a fost un pic greu, in sensul ca am pierdut cateva informatii, si pana la urma cu greu recuperate, cum ar fi linkurile blogurilor pe care le citesc, aranjarea in pagina a gadgets-urilor si  a widgetsurilor.

Vizionare placuta si lectura si mai placuta, dragi cititori!

28 oct. 2009

Seara de "culturalizare"

Marţi seara a fost seara de "culturalizare'' a cerebelului de animal primitiv al lui Hoţa, adică eu. La invitaţia unei prietene dragi am răspuns pozitiv pentru deschiderea spre cultură, şi nu mi-a părut deloc rău. 


La Teatrul Naţional din Târgu Mureş, actorii trupei Liviu Rebreanu au organizat punerea în scenă a unei piese, pentru studenţii Universităţii "Petru Maior" din localitate. Am zis, de ce nu?, dacă pe deasupra era şi gratis intrarea.

Deci, s-a jucat piesa "Butoiul cu praf de puscă" de Dejan Dukovski, pus în scenă de regizorul Sorin Misirianţu. Titlul piesei nu e ales la întâmplare, ştiindu-se că Balcanii au fost "butoiul cu pulbere al Europei".


Dramaturgul reuşeşte  să sublinieze foarte bine unele realităţi ale războiului din fosta Iugoslavie, cum ar fi: violurile organizate de soldaţi, violenţa excesivă, lipsa de autoritate, haosul, toate pe un substrat uneori comic. Totodată este redată drama omului din Balcani, care tânjeşte spre modelul de democraţie american, dar care nu reuşeşte să se adapteze noului model, şi care pare că rămâne prins cu cleştele parcă de lumea din care provine. Finalul este unul tragic, marea dragoste se destramă din cauza mirajului american a unuia dintre personaje.

Un detaliu important, ce introduce spectatorul în mediul balcanic este muzica folosită, muzica sârbească, foarte bine aleasă ritmată, care ilustrează şi mai bine zbuciumul sufletesc al personajului principal.

Distribuţia piesei "Butoiul cu praf de pusca" de Dejan Dukovski, în traducerea Alexandrei Goreska.

Anghele  - Costin Gavază
Tatăl, omul  - Ion Vântu 
Aţe, Ggiore - Mihai Crăciun
Ana - Ionela Nedelea
Dimitria - Eduard Marinescu
Sveto - Csaba Ciugulitu
Boris - Vlad Chico
Andreea - Marina Timcu
Ghela, Jimmy - Iulian Praja
Poliţistul - Adrian Şovar


Asistent scenografie: Annamária Szábó
Scenografia: Ioana Popescu


Regia artistică: Sorin Misirianţu


Mulţumesc frumos trupei de teatru "Liviu Rebreanu" a Teatrului Naţional din Târgu Mureş pentru minunata seară.

23 oct. 2009

"FOTBALUL - SPORT REGE" în România, HUH? POATE "MIZERIE GROTEASCĂ" SAU "CĂCAT ÎMPUŢIT"

Bună dimineaţa!

Cer scuze cititorilor blogului meu care nu sunt infestaţi de MICROBUL sportiv, FOTBAL, în România ridicat la rangul de "SPORT REGE", pentru că i-am intoxicat în ultimele zile cu fotbal. Dacă alaltăieri şi ieri, vorbeam de spectacol fotbalistic high-class, azi vă voi vorbi de "mizeria" high class, pe care echipele româneşti o practică în Europa League.

Aseară, 4 echipe româneşti au avut meciuri de susţinut în Europa League, ca să ce? Să facem un punct din 12. FC Timişoara ce a mai reuşit să menţină ştacheta sus, 0-0 cu Anderlecht, în rest loseri pe bandă... Dinamo a fost zdrobită de Galata, pe Ali Samy Yen cu 4-1. De le-ar da şi în Ştefan cel Mare un 5, 6-0, să le mai treacă aerele de fotbalişti profesionişti.

Steaua războinicului luminii, Gigi Be(rbe)cali, începe să apună, nu are putere să strălucească, ba mai mult o luat bătaie acasă cu 0-1 cu Fener. Media românească face campanie "NE BATEM CU TURCII", dar nu suntem în stare, la fotbal, să batem două echipe la fotbal din Turcia, poate cu palma pe umăr de praf, da. Şi mai avem tupeul să numim fotbalul românesc, "SPORT REGE", în toate comentariile de fotbal. Mai bine am numi fotbalul în România, "MIZERIE GROTEASCĂ" sau "CĂCAT ÎMPUŢIT" de 20 de ani, decât sport rege.

CFR Cluj nu mai e de mult echipa care anul trecut reuşea să învingă pe AS Roma acasă pe Olimpico. Dacă n-a fost în stare să treacă de Sparta Praga.

Motivele pentru care performanţă în fotbalul românesc nu se face sunt foarte multe. Vă enumăr câteva:
  1. Schimbă antrenorii echipelor la prima înfrângere, nelăsându-i să se acomodeze cu tot lotul de jucători, pe care îl au la dispoziţie. Un antrenor nu e lăsat să-şi facă treaba de antrenor, e ameninţat de patronul clubului că la prima înfrângere zboară. E o mentalitate greşită, aceasta. El ca antrenor, tot poate să dea cele mai bine intenţionate şi mai bune instrucţiuni, dacă jucătorii nu sunt în stare să joace, sunt obosiţi sau nu-al ascultă. Un antrenor ar trebui lăsat cel puţin un sezon, cu rezulte bune, cu eşecuri, să se poată acomoda cu toţi jucătorii. De-abia vine pe bancă, stă 2-3 etape şi e aruncat. Strategia nu o poţoi face din mers, jucătorii devin confuzi şi nu mai ştiu ce şi cum tre' făcut.
  2. Patronii de cluburi se bagă peste antrenor. Atunci, de ce-l mai angajezi pe antrenor. Antrenează tu!, daca te crezi mai deştept şi ai idee că le ştii pe toate.
  3. Nu ştim să alegem jucătorii valoroşi din alte campionate. Nu avem de unde face o selecţie de jucători. Nu se mai fac competiţii interşcolare urbane şi rurale, la nivel de şcoli, nu avem condiţii, nu avem stadioane, nu avem impresari FIFA competenţi şi valoroşi, nu avem scouts la echipe şi multe altele.
  4. Jucătorii sunt momiţi cu salarii mari, ajung la club, apoi încep să frece menta. Se demotivează. Mai prinde şi banca şi adio! Din jucătorul hot prospect pe care sperai să-l ai, ajunge un loser. Nu joacă mai nimic, se trânteşte la fiecare fază pe jos, cerşiind fault/ penalty după caz, şi în rest aleargă sau se face că aleargă motivat să lovească mingea.
  5. NU AVEM MENTALITATE DE ÎNVINGĂTOR!
Ridici un sport la rangul de "SPORT REGE", când acel sport îţi rezltate notabile, vezi GIMNASTICA ARTISTICĂ în perioada BELU/BITANG la feminin, sau acum la masculin; HANDBALUL, cu treofee mondiale la feminin, şi cupe europene câştigate de fete şi băieţi; SCRIMA revine în forţă; CANOTAJUL feminin, într-o vreme, 8+1.

Fotbalul românesc ce trofeu a adus în ultimii 23 de ani? European, mondial sau intercluburi. Nici unul. Doar aceea memorabilă calificare în Sferturila Campionatul Mondial din SUA, când aveam cu adevărat jucători valoroşi, ce ştiau să preţuiască prezenţa în tricoul echipei naţionale. Acum Mutu, se dă mare şi tare, la naţională nu face nimic, se distrează prin cluburi de distracţii, iar la Fiorentina dă 2 goluri în Champions League.

Fotbalul românesc când va reuşi să câştige 3 Campionate Mondiale, 3 Europene, să domine 10 ani la rând fotbalul european intercluburi, să bată toate echipele ce le întâlneşte în cale, fie că vorbim de Real Madrid, Barcelona, Milan, Inter, Olimpique Lyon, Olimpique Marseille, Bayern, Stuttgart, Chelsea, Man. Utd, sau orice altceva, atunci îţi poţi permite să numeşti FOTBALUL, SPORT REGE!

Pân-atunci, "Ciocu' mic şi joc de glezne!", şi scoateţi-vă din vocabular sintagma asta... FOTBALUL, SPORT REGE!, nu se potriveşte. De unde aţi importat-o?

22 oct. 2009

Spectacol într-un "El Classico" al Champions League

Aseară, s-au întâlnit, într-o partidă contând pentru grupa C a Champions League două echipe cu tradiţie în această compeţie, care împreună au câştigat trofeul de 16 ori. Echipa mea favorită, AC Milan a transpirat ceva şi a muncit din greu pentru cele 3 puncte puse în joc.

Meciul, între cele două rivale a fost spactaculos, mai ales incepând cu golul egalizator al lui AC Milan, înscris de Pirlo. Meciul a avut greşeli de portar, de ambele părţi, greşeli de arbitraj, tot de ambele părţi (Real Madrid nu a primit penalty, iar lui AC Milan i-a fost anulat un gol), tensiuni.

Una peste alta a fost un meci plăcut. Prima repriză a fost mai anostă, în care s-a remarcat şutul lui Granero, apărat cu mari dificultăţi de Dida, care finalmente, scapă mingea după ce o bâlbâie, iar bătrânul vulpoi Raul, profită de situaţie şi înscrie. 1-0 pentru Real, pe gafa lui Dida. Prima repriză pare să arate că AC Milan nu e capabilă să întorcă rezultatul.

Pauza îşi spune cuvântul, şi echipa rossoneră antrenată de fosta glorie a ei, Leonardo, începe să dea semne de vitalitate. Pirlo trage un şut de la mare distanţă, aproximativ 40 de m, un şut tras parcă cu mare uşurinţă, cu aceea cu care dai o pasă de doi metri, într-o fază ce anunţa pericol pentru poarta lui Cassillas. Cu astfel de execuţii ne mai obişnuise Pirlo, nu era ceva nou. Acest gol a revitalizat meciul, pur şi simplu. Minutul 66 o aduce pe Milan în avantaj, după golul lui Pato, din pasa lui Ambrosini. Casillas iese foarte mult din poartă, în afara careului, şi ratează intercepţia mingii, Pato înscriind cu poarta goală din 16 metri. Avantajul rossonerilor nu durează mult, pentru că, după un corner, în minutul 76, executat de Raul, spre colţul careului de 16 m, Drenthe îl execută pe Dida cu un şut foarte bine plasat.

Tensiunea începe să crească, se simte parcă în aerul de pe Santiago Bernabeu, şi Real are o fază la care pretinde gol, dar fusese offside. Era în preajma miutului 80. Minutul 86 aduce un gol anulat lui AC Milan, şi tensiunea explodează... Jucătorii, care la început se salutaseră de revedere şi se îmbrăţişaseră, acum se îmbrânceau, mai să se ia la bătaie.

Peste două minute o pasă venită de la Ronaldinho, îl găseşte liber pe Pato, care înscrie golul victoriei.

Ultimele 30 de minute ale acestui meci au fost nerecomandate cardiacilor, având parte de răsturnări spectaculoase de scor. AC Milan a arătat, că deşi are câţiva jucători mai în vârstă, aceştia au experienţă şi pot întoarce scorul într-un meci.


21 oct. 2009

Succes răsunător cu multă şansă pentru fotbalul românesc...

Aseară, în timp ce mă jucam Football Manager 2008, şi învingeam, datorită unui progrămel de tricks cu echipa Poli 1921, pe Barcelona cu scorul de 9-0 şi pe Dinamo cu 8-0, în timp ce în paralel eu mă messengeam, un prieten urlă din toţi rărunchi de bucurie "Goooooooooolllllllllll Unnniiiiiiiiiireeeeeeeeeaaaaaaaaaaaaa!!!!!", printr-un mesaj. Am realizat rapid că e seară Champions League şi Unirea joacă cu Glasgow Rangers.




Deşi meciul începuse destul de prost pe Ibrox Park pentru echipa antrenată de Dan Petrescu, Fortuna a întors spatele echipei gazdă şi a surâs tot mai mult echipei româneşti, care a reuşit să puncteze de 4 ori în poarta lui Allan MacGregor.

Deşi şi-au înscris un autogol destul de repede, în minutul 2, băieţii lui Petrescu, au început să pună presiune pe poarta scoţiană, şi în minutul 32, Bilaşco finalizează superb. Scorul la pauză nu prevestea nenorocirea pentru echipa lui Walter Smith. După golul egalizator, Urziceni a căpătat parcă aripi, a primit încredere în sine şi a jucat cu mai mult tupeu, repriza a doua a doua fiind pentru scoţieni dezlănţuirea Iadului pe Ibrox Park.

Autogolurile au fost la ordinea zilei, sau mai bine zis, specialitatea serii, golurile 2 şi 3 ale echipei române fiind devieri nefericite în propria poartă, cea a scoţienilor, în cazul de faţă.

Brandan pune cireaşa pe tort şi înfige mai adânc degetul în rană. Suporterii scoţieni, la golul de 1-4 s-au ridicat şi-au plecat, deşi era doar minutul 65. Unirea Urziceni a avut o seară magică cu mult noroc, dar şi determinaţi să le facă scoţienilor viaţa un calvar. Au reuşit! Bravo lor!

Clasamentul Grupei G, coroborat cu rezultatul de la Stuttgart, 1-3 pentru Sevilla arată aşa:












Sevilla FC3300929
FC Unirea Urziceni3111544
VfB Stuttgart3021352
Rangers FC3012391

Multă baftă la calificare în primăvara e tot mai aproape!

Notă: Sursa clasamentului: www.uefa.com

Erată... Halal Campanie electorală pentru prezidenţiale!

Ooops! Am uitat un candidat la prezidenţilae, prezidenţiabil de altfel.

E vorba de candidatul PNL, Crin Antonescu,

"Şi eu cu cine votez?", citare din personajul Cetăţeanul Turmentat al aceluiaşi mare Caragiale.

20 oct. 2009

Halal campanie electorala pentru prezidentiale!

Trăim într-o Românie ciudată!

Se apropie campanie electorală pentru lupta la Palatul Cotroceni! Candidaţii încep sa fie din ce în ce mai puţini sau poate din ce în ce mai ciudaţi.

Avem de-a face cu un Nati Meir,

un cetăţean, nu ştiu ce cetăţenie are acest domn, dar nu ştie să vorbească corect româneşte, iar când vorbeşte nu înţelegi mai nimic din ceea ce spune, ba se bâlbâie într-o limbă înţelesă doar de dumnealui. Cum şi-ar fi propus domnia lui să convingă electoratul să-l voteze, dacă nu înţelege ce le zice. Domnia sa a ieşit din cursa electorală, fiind anchetat de Direcţia Cercetări Penale pentru înşelăciune. Ce bine! Slavă Domnului!

Un alt "catindat", să dăm citare marelui Caragiale, e d-nul Becali.


În loc să-şi vadă de proaspătul mandat de europarlamentar pe care l-a obţinut cu mari emoţii, dl Becali, se pare că nu se satură sa fie huiduit şi înjurat doar de suporterii echipei Steaua, pe care a dus-o mai mult în prăpastie, decât pe culmile gloriei, ci se pare că vrea să fie înjurat de toată România. Eu, în locul domniei lui, aş vinde Steaua, nu m-ar interesa momentan funcţia de preşedinte al acestei Românii, care se zbate în mizerie şi certuri politici, ci aş încerca să-mi fac experienţă politică high-class, la Parlamentul European, cu cât mai multe mandate şi cât mai multe luări de cuvânt, propuneri, moţiuni. aşa vrea să ducă şi România? Nu ştiu, cum îşi închipuie dumnealui că un om care e anchetat pentru un caz ca "Valiza", ar putea ajunge preşedinte al României? Avem nevoie de un om integru, cu coloană verticală şi "curat" la Cotroceni. Deci, îmi pare rău, eu unul nu v-aş da voie să vă depuneţi candidatura. rămâneţi mai bine europarlamentar, aţi câştiga mai bine.

Candidatul numărul trei, care-mi face cu ochiul e Corneliu Vadim Tudor.

Un individ care în anul 2009, are înclinaţii de extremă dreaptă, şi înjură pe toţi cetăţenii maghiari din România, cum îşi poate închipui că poate fi ales în funcţia de preşedinte? El vrea, dar nu va primi niciodată această felie.

Păcat, că prinţul Radu nu mai candidează.



Poate că el ar fi fost omul potrivit pentru a ridica România din "căcatul" şi mizeria în care află. El, prin cunoştiinţele sale pe care le are în rândul oamenilor politici de afară, prin educaţia sa, verticalitate şi integritate ar fi reuşit într-un final să ridice poporul român şi România din "mizeria" asta de democraţie.

Vom avea un meci crâncen între Băse, Geoană şi Opescu.





Vai de noi!

Doamne fereşte de mai rău! Dar în final, să sperăm că totul va fi bine, după 6 decembrie.

O seară bună, tuturor!

14 oct. 2009

O mare surpriză!

Azi, când mă îndreptam spre casă, după ziua de muncă şi "paharul de vorbă" la care ieşisem cu o distinsă şi drăguţă domnişoară, am urcat într-un autobuz, numărul 19 din centul oraşului. Am avut plăcuta surpriză să ascult muzică clasică: Balada de Ciprian Porumbescu, valsul "Dunărea Albastră" de Johann Strauss, Cântecul de leagăn de Brahms.

E bună o astfel de iniţiativă, însă nu toată lumea gustă muzica aceasta. De exemplu, vânzătoarea de bilete critica iniţiativa şoferului de relaxa pasagerii cu o muzică de calitate. Bravo lui! Bravo şoferului! Are nota 10 cu felicitări de la mine. De-ar face la fel toţi şoferi de autobuze, din toate oraşele, am trăi într-o lume mai liniştită şi mai calmă.

Have a wonderful & surprisingly day!

Mândru de a fi târgumureşean !!!

He-he! După ce ieri blestemam şi înjuram conducerea unei firme/companii din Oraşul Florilor, poate vă întrebaţi de ce mă simt aşa de mândru şi de bine?

Răspunsul se află postat pe site-ul www.ziare.com . Conform acestui site de ştiri, Târgu-Mureş va fi, ATENŢIE, PRIMUL ORAŞ DIGITAL DIN LUME!!!...



Nu-i aşa că sună fain! PRIMUL ORAŞ DIGITAL DIN LUME... <<"E un sistem de o tehnologie nouă în ceea ce înseamnă un sistem financiar-bancar, din care va beneficia cetăţeanul în mod prioritar", a spus primarul Dorin Florea, citat de Adevărul.>>

<<"Va fi un proiect unicat în lume şi va deschide o nouă eră în ceea ce înseamnă un sistem informatic complet, creat de specialiştii din Târgu-Mureş.">>

Super-bestial! Cu un card voi avea puterea să scap de birocraţie, de statul la toate cozile posibile. Cine nu şi-ar dori să potă să-ţi rezolve toate probleme fără bătăi de cap stând acasă şi beneficiind de binefacerile internetului. M-am gândit să vă arăt şi vouă, cititorilor mei ştirea.

Şi nu numai asta! Dar să fii primul ce doreşte implementarea unui astfel de proiect e o chestie care te face şi mai mândru. Se vede că IT-iştii mureşeni NU DOARME!!! (nu am greşit, am scris intenţionat aşa), ci veghează la uşurarea/ îndulcirea vieţii comunităţii în care locuiesc! Felicitări !, întregii echipe implicate în acest frumos proiect şi la succese cât mai mari!

Banatu-i FRUNCEA şi Ardealu-i Mincea...

Aşa zice o vorbă bănăţeană din bătrâni.

Vă doresc o zi cât mai plăcută!

sursa ştirii: www.ziare.com

13 oct. 2009

FURIOS ŞI NERVOS!

DA, SUNT FURIOS ŞI NERVOS!, de cu dimineaţă. Au reuşit această performanţă, "compania" de transport în comun (enervat în comun), SILETINA din Tg-Mureş. Deoarece de dimineaţă de la prima oră ploua de numa', mi-am zis că nu mă risc să mă ud leoarcă până la lucru, ci mă duc frumos în staţia de autobuz şi aştept un 19, să mă ducă la lucru, până lângă liceul Papiu (pentru cunoscătorii Tg-Mureşului). Am avut o surpriză neplăcută. În momentul când eu ieşeam din scară, la 7.50 de minute, un 19 a trecut. Mi-am zis, e ok, nu-i nimic, aştept pe cel de la 8.12 minute. A trecut timpul, s-a făcut ora 8 şi 12 minute, nici un autobuz, s-a făcut 8.28, ora să vină următorul autobuz 19, nimic, abia la 8.43, deci după încă 15 minute, a venit în sfârşit un 19. D-lor patroni ai SILETINA, asta e batjocură curată la adresa cetăţenilor oraşului nostru.

Nu ştiu sincer ce se întâmplă la această aşa-zisă companie, ieri am aşteptat 30 de minute, azi 45. Urmează mâine o oră, parcă văd. De fapt, cred că patronii nu ştiu ce se întâmplă cu adevărat cu transportul în comun, ei circulă cu maşina, încălzită, de rest îi doare în paişpe'.

Orarul de circulare al autobuzelor, afişat în staţia Diamant, spune aşa:

  • plecare Centrofarm: 7.55, 8.12, 8,28, 8.45.
Cel de 7.55, a plecat la 7.45, iar restul, 8.12 şi 8.28 sunt sărite. Dacă nu sunteţi în stare să respectaţi un program nu-l mai afişaţi, iar dacă dacă totuşi nu sunteţi în stare să respectaţi, la o diferenţă de 5 minute toleranţă proramul, DAŢI-VĂ TOŢI DEMISIA! AZI!

Totul ţine de respect reciproc. Tu, societate de transport, îmi oferi un serviciu, mă transporţi, eu călător, îţi răsplătesc efortul de a mă duce, plătindu-ţi bilet. Azi, cei care au mers cu acel 19, NU TREBUIAU să plătească NICI UNUL bilet. De ce? Să mă jignească mai tare, data viitoare. NU să se înveţe minte, să respecte programul! I don't give a shit!, about their problems. De-aia le plătim bilete.

La batjocura, care a trebuit s-o îndur azi, dacă mai trebuia să mai iau şi bilet, refuzam să-l achit. În eventualitatea în care venea controlorul, îi ziceam să plătească el biletul meu din salarul lui, şi să-mi ceară scuze. Eu unul, azi NU aş fi cumpărat bilet. După 45 de minute de aşteptare, timp în care spre centrofarm au urcat 3 autobuze 19, şi n-a coborât nici unul, plus că au trecut 3 autobuze 44, Taxi Maxi Promenada Mall, Real, 21, doar 19 nu dădea să vină nicicum.

D-lor conducători ai SILETINA, faceţi ceva cu transportul în comun, vine iarna, şi nu avem de gând să îngheţăm în staţie, că nu vin autobuzele.

Respectaţi orarele de circulaţie afişate în staţii. La un moment dat, vă lăudaţi că Tg Mureş e primul oraş din România ce are autobuzele monitorizate prin GPS. Acum nici acel sistem, care arăta călătorului cât are de aşteptat în staţie până la următorul autobuz, nu mai merge, deşi recunosc era foarte bun. Noi nu suntem în stare să ne ţinem de cuvânt, să păstrăm ceea ce avem bun. TOTUL TREBUIE STRICAT!


12 oct. 2009

Să-ţi fie ruşine, HOŢA!

Acest post pe blogul meu se vrea o autocritică la propria-mi persoană. De ce? Poate întrebaţi... Ei bine, am observat că în ultima vreme, nu-mi mai pasă de bloguţul meu, pe care l-am constituit cu multă trudă, zi de zi, şi m-am cam tras pe cur ca studenţii. Acum se vrea o revenire în forţă a mea cu articole, dezbateri şi posturi interesante, că tot începe marea mizerie cu campania electorală.

Să-mi fie ruşine că n-am mai scris de aproape o lună absolut nimic. Am fost leneş recunosc, cu părere de rău. Între timp s-a întâmplat şi un lucru foarte bun, printre mizeriile trăite de zi cu zi. Am început lucrul, pentru cei care mă cunosc, şi care nu au auzit marea ştire. Da, eu, Octavian Hoţa, lucrez în domeniul care mi l-am dorit de când am terminat facultatea... sunt bibliotecar, la Institutul de Cercetări Socio-Umane "Gheorghe Şincai". Îmi place aici, jobul e foarte frumos... dar misiunea mea e foarte grea... inventarierea fondului de carte existent în biblioteca institutului. de la 1 octombrie, sunt în câmpul muncii, şi asta îmi face plăcere, având în vedere că trăim vremuri de criză. Nu e uşor să găseşti de lucru în vremuri de criză, când de peste tot oamenii sunt aruncaţi în şomaj.

A-nceput şi masterul, iar în curând şi masterul de la Cluj Napoca, la distanţă, Biblioteconomie şi Arhivistică. sper să mă ajute să-mi deschidă mintea spre soluţii legate de jobul meu.

Mai nou am ajuns şef de turmă sau bine zis şef de grupă la master. E fain... interacţiunea cu universitatea... ma fascinează...

În ceea ce priveşte criza, în loc să se facă angajări, ca oamenii să poată plăti din salarii impozitele, din care statul trăieşte şi suflă, statul român dă oameni afară din joburi, îi pune în şomaj, pierzând zi de zi, atât financiar, cât şi la capitolul productivitatea muncii şi producţie.

16 sept. 2009

Numbers, numbers...

In timp cea zi imi verificam e-mailul, am observat ca am primit un newsletter cu ultimele articole postate pe www.descopera.ro. Iata unul dintre articolele de azi. Mi-a parut inresant subiectul dezbatur, si am zis de ce sa nu impartasesc cu voi, ce am aflat... deci...

D-numbers: 16 septembrie





Cat costa transformarea Saharei in padure? Facebook a inceput sa faca bani. A fost identificata gena care provoaca cancer. UE va deveni verde. Dupa 35 de ani, barbatia are de suferit.

2 trilioane
de dolari pe an ar costa operatiunile de geoinginerie prin care intregul desert Sahara ar fi transformat intr-o imensa padure, se arata intr-un studiu realizat de biologul Leonard Ornstein de la Mount Sinai School of Medicine si cercetatorii NASA David Rind si Igor Aleinov de la institutul Goddard. Biotransformarea ar fi posibila gratie unui sistem de pompe ingropate la mare adancime, cu apa desalinizata extrasa din mare, si plantarii intr-o prima etapa a Eucalyptus grandis. Pe masura ce copacul ar prinde radacina, ar transforma nisipul in pamant si ar provoca ploi, permitand si altor copaci sa creasca. Daca intreaga Sahara ar fi padure, ar absorbi zilnic 8 milioane de tone de carbon din atmosfera, adica intreaga emisie zilnica de astazi.



300.000.000
de useri activi pe luna are Facebook, cea mai mare retea de socializare online din lume. De asemenea, compania care gestioneaza Facebook, fondata de tanarul Mark Zuckerberg (25 de ani), a inceput sa scoata profit, desi era programata sa faca bani de abia undeva in a doua jumatate a anului 2010.



80
% din cazurile de cancer de san, prostata, piele sau colon sunt provocate de o dereglare a genei PTEN, se arata intr-un studiu publicat in jurnalul stiintific EMBO Molecular Medicine. Un medicament bazat pe proteina PARP ar fi extrem de eficient in lupta acestor tipuri de cancer, cercetatori la mai multe laboratoare europene fiind deja angajati in fabricarea acestuia.



15
% din energia Germaniei este produsa din surse verzi - eoliene, panouri solare si alte instalatii de acest tip. Raportat la numarul de locuitori, urmatoarea tara europeana care exceleaza in energia ecologica este Marea Britanie (5%). Pornind de la modelul celor doua state, oficialii UE doresc sa extinda tehnologiile regenerabile pe intreaga suprafata a Uniunii, astfel incat pana in 2020 peste 25% din energia UE sa provina din surse verzi.



1
din 4 barbati sufera de disfunctie erectila dupa varsta de 35 de ani, stresul, pierderea locului de munca, lipsa banilor si a sigurantei de sine fiind printre cauzele acestei maladii, declara medicul urolog Sebastian Voinea, de la Spitalul Fundeni. Citeste mai multe despre acest subiect pe Mediafax.


8 aug. 2009

Axiomele Secolului, cica... foarte hazliu

Zilele trecute am primit un e-mail, forward-at de n-spe mii de ori. E foarte hazliu... Sunt 50 de axiome, din secolul acesta, privind viata de familie. Ce-ati zice sa va delectati si voi, citindu-le. Iata-le:

AXIOMELE SECOLULUI

01. Sexul a fost atat de bun, incat si vecinii au fumat tigara de dupa.


02. Toate generalizarile sunt false... inclusiv aceasta.


03. Ateismul este o organizatie non-profet.


04. Poarta-te frumos cu copiii tai. Ei iti vor alege azilul.


05. Imprumuta bani de la un pesimist. Nu se asteapta sa i-i dai inapoi.


06. Moartea este ereditara.


07. Nu fi de neinlocuit. Daca nu poti fi inlocuit, atunci nu o
sa fii niciodata promovat.


08. Ai observat vreodata cat de repede merge Windows-ul? Nici noi...


09. Experienta este ceva ce obtii abia atunci cand nu mai ai nevoie de ea.


10. Putine femei isi dezvaluie varsta reala. Putini barbati se comporta adecvat varstei reale.


11. Vand parasuta. Folosita o singura data, nu a fost deschisa si are o mica pata.


12. Prietenii vin si pleaca. Dusmanii se acumuleaza.


13. Da-i unui om peste si va manca o zi. Invata-l sa pescuiasca si va sta toata ziua in barca cu sticla de bere in mana.


14. Cel ce rade la urma, este mai incet la minte.


15. Cum iti dai seama cand ramai fara cerneala invizibila?


16. Cum se lipeste Teflonul de tigaie?


17. Cine crede in telekinezie, sa imi ridice mana.


18. Nu sunt vegetarian pentru ca iubesc animalele. Sunt vegetarian pentru ca urasc plantele.


19. Mi-am facut un test de inteligenta si rezultatele au fost negative.


20. Inainte eram mereu indecis. Acum nu mai sunt asa sigur.


21. Daca papusa Barbie e asa populara, de ce trebuie sa ii cumparam prieteni?


22. Daca ai impresia ca nu ii pasa nimanui daca mai traiesti, incearca sa nu platesti cateva rate la banca.


23. Invata din greselile parintilor: foloseste prezervativul!


24. Multitasking inseamna sa faci mai multe lucruri prost in acelasi timp!


25. Puritanism: teama ca cineva, undeva s-ar putea sa fie fericit.


26. Sexul este ca aerul. Nu e important decat daca nu ai parte de el.


27. Zambeste! E al doilea cel mai frumos lucru pe care il poti face cu buzele.


28. Unii beau din fantana cunoasterii. Altii fac gargara.


29. Triunghiul Bermudelor s-a plictisit de vreme calda si s-a dus in Finlanda. Cica nu vine Mos Craciun anul asta.


30. Prima pasare va prinde viermele, dar al doilea soarece fura cascavalul.


31. Cel mai scurt drum dintre doua puncte este mereu in constructie.


32. Exista trei tipuri de oameni: cei care pot sa numere si cei care nu pot.


33. Daca furi idei de la o persoana, se numeste plagiat. Daca furi idei de la mai multe persoane se numeste cercetare.


34. Care este viteza intunericului?


35. De ce abreviere este un cuvant atat de lung?


36. Femeile care vor sa fie egalele barbatilor nu sunt ambitioase.


37. Esti gelos ca vocile vorbesc cu mine si nu cu tine.


38. M-am rugat la Dumnezeu sa imi dea o bicicleta, dar am aflat ca Dumnezeu nu iti pune in traista. Asa ca am furat o bicicleta si m-am rugat pentru iertare.


39. Barbatii au doar doua necesitati: sexul si mancarea. Daca vezi ca partenerul tau nu are o erectie, da-i un sandvis.


40. Femeile nu vor fi niciodata egale barbatilor pana cand nu vor putea sa se simta sexy in ciuda cheliei si burtii de bere.


41. Dumnezeu sigur iubeste prostii. Altfel nu ar fi creat atat de multi.


42. Niciodata sa nu iei un laxativ si un somnifer in aceeasi seara.


43. Traim intr-o societate in care pizza ajunge mai repede decat politia.


44. Un barbat indragostit nu este complet pana nu se insoara. Dupa aia e terminat.


45. Stii ca lumea s-a intors pe dos cand: cel mai bun rapper este alb, cel mai bun jucator de golf este negru si cel mai inalt baschetbalist din NBA este chinez.


46. Un nou studiu guvernamental finantat prin fonduri europene si desfasurat pe o perioada de 10 ani a concluzionat ca trei sferturi din populatia Romaniei inseamna 75% din populatie.


47. Intentionez sa traiesc vesnic. Pana acum sunt in grafic.


48. Psihiatrul mi-a zis ca sunt nebun. I-am zis ca am nevoie si de o a doua opinie. Mi-a zis ca sunt si urat.


49. Ultimul lucru pe care mi-l doresc este sa te ranesc. Dar e pe lista.


50. Banca este locul de unde poti sa imprumuti bani daca demonstrezi ca nu ai nevoie de ei.

20 iul. 2009

Traim in Romania si adoptam aberatii... cica Prima Biserica Ateista

Aseara, in jurul orei 23.00, aruncam o privire pe site-ul www.ziare.com, in dorinta de a ma pune la curent cu ultimele stiri. Acolo am putut citi despre o "biserica" care se numeste Prima Biserica Ateista. Pai daca sunt atei, nu sunt o biserica, pentru ca biserica presune un grup de crestini, cu credinta in Dumnezeu. Acesti indivizi fiind atei, nu sunt o biserica, sunt un grup organizat de atei sau o organizatie.


Termenul de biserica, apare in antichitate si desemna comunitatea crestina dintr-un oras. El a fost asociat cladirii in care oamenii vin sa se roage lui Dumnezeu. Iisus spune clar Sf. Petru: "Tu esti Petru si pe aceasta piatra imi voi zidi Biserica mea...". Daca-l neaga pe Dumnezeu, nu sunt o biserica.

"Prima Biserica Ateista s-a format in jurul credintei ca stiinta si ratiunea formeaza baza vietii. Membrii ei transmit pe site-ul firstchurchofatheism.com ca "nu exista nimic in afara fenomenelor naturale. Gandirea este doar o functie a fenomenelor naturale. Moartea este completa si ireversibila. Avem incredere numai in umanitate, natura si faptele dovedite stiintific.

"Paul si Jacki McMaster, intemeietorii Primei Biserici Ateiste, spun ca aceasta era o necesitate si s-au gandit la infiintarea ei dupa ce s-au casatorit. Pentru ca au vrut sa elimine toate elementele religioase si sa puna accent pe juramintele pe care si le fac unul altuia, ceremonia lor nu a durat decat doua minute."

Cei doi au vrut sa le ofere altor atei ceea ce ei nu au avut la nunta, asa ca au creat un loc in care acestia sa fie hirotonisiti pe gratis sau sa gaseasca pastori pentru ceremonii laice. Peste 1.100 de preoti atei au fost hirotonisiti pana acum pe site-ul lor."
Articolul in intregime, aici, dati click.

Pe mine ma baga oarecum in confuzie aceasta asa-zisa biserica, sunt atei si au preoti.
Ateu = Adept al ateismului; persoană care neagă existența lui Dumnezeu și a oricărei divinități, conform DEX; Persoană care nu are o religie, care neagă orice divinitate, conform dictionarului de neologisme.

Deci ateii n-ar avea nevoie de preoti, daca neaga ori divinitate, si isi axeaza religia sau cultul doar pe fenomenele stiintifice ce pot fi explicate cu ajutorul stiintei.

Eu am fost curios si ma accesat acel site din articol, dat mai sus, dar n-am gasit nici o explicatie, nimic care sa ma lamureasca si pe mine. Doar de hirotonire de preoti se vorbeste. Si care e ritualul, hirotonirii, oare la ei?

Inca un argument e acela ca un preot primeste la hirotonire, dreptul de a celebra sfinte sacramente: botezul, miruirea, celebrarea liturghiei, maslul, acordarea euharistiei, aceea de a cununa religios,. Acesti "preoti", atei, care din acestea de mai sus le fac?

Nu fac reclama, Doamne fereste!, si nu indrum pe nimeni incolo, eu sunt un tanar crestin, greco-catolic, ci doar ca am citit si eu aceasta informatie, si m-am gandit sa impartasesc cu voi, daca nu stiati, sa va minunati. Eu unul si acum ma mir si citesc cu stupoare respectivul articol.

Si, culmea, cine e preot la aceasta "Biserica", fiul noii dne ministru al Tineretului sui Sportului, d-na Placinta. Nu sunt tipul de om care sa fac discriminare dupa criteriu de religie, dar mi se pare ABSURD!

Sursa: www.ziare.com

19 iul. 2009

Bun venit la Festivalul "Cocklive" Peninsula


Da, asa suna sau mai bine zis asa arata scris CokeLive in versiunea unui cotidian local, editia de seara. E vorba de Adevarul de Seara, editia de Tg-Mures, din data de 19.07.2009.

Aceasta descoperire mirobolant de interesanta am facut-o in aceasta seara, pe cand ma pregateam sa ies la o plimbarica, sa mai povestim, una-alta cu o prietena. Ajuns la Fortuna, cunoscatorii Tg-Muresului stiu ca e la 5 minute de unde locuiesc, mi-am zis ca, in asteptarea d-rei sa-mi iau un ziar gratuit, sa vad ce mai e nou. Pe prima pagina, cu litere de-o schioapa sta scris: "50.000 de spectatori sunt aşteptaţi la Cocklive Peninsula. Organizatorii lucrau de zor astăzi la montatul scenelor şi a corturilor pentru evenimentul care va începe joi".

Inseamna, ca pe perioada Festivalului Peninsula se va servi "Cock", care e nu e nimic altceva decat organul genital masculin, asta spus asa decent, ca sa nu spun penis sau ceva mai urat, live, non-stop. Inseamna ca anul acesta, fratilor la Peninsula, conform cotidianului local Adevarul de seara, Editia de Tg-Mures, va fi orgie.

Atentie, deci, dragi redactori si jurnalisti, Coke Live Peninsula asa se scrie, si nu "CockLive". Daca nu sunteti siguri pe varianta cu Coke apelati la o sticla banala de Coca-Cola de jumate, scrie precis intr-un colt, pe eticheta, COKE.

Deci, COCK nu e acelasi lucru cu COKE.
COCK = cocos, se foloseste si pentru organul sexual masculin (penis, pula), in limbaj popular;
COKE = prescurtare de la Coca Cola.

17 iul. 2009

Se clatina si scaunul ministerial al d-nei Udrea? De ce oare?

Acum, imediat dupa ce am postat articolul cu oportunitatile de evenimente ecumenico-culturale, ale saptamanilor viitoare, m-am apucat sa iau presa la puricat, facand o revista a presei, pe site-ul www.ziare.com. Acolo, stiri de tot felul, externe, sport, barfe politice...

Una mi-a facut cu ochiul, si mi-a spus, ca ingerasul diavolului de pe umarul stang, sa bag zazanie, si sa scriu un articol pe blog, desi acum nici o jumatate de ora, am postat unul.

In acest articol e vorba despre d-na ministru Udrea,


cea cu scoli de strategie, care la Turism e varza, cade din lac in put sau o da din bara in bara. Cred ca si domniei sale, scaunul ministerial a inceput deja sa i se clatine serios, dupa ce a bagat mai mult de 13 milioane de lei in promovarea turismului romanesc, si tot degeaba, a promovat un cantec naspa "Romania, The Land of Choice", pe care a dat o caruta de bani.

Ultima chichita pe care a rezolvat-o, d-na din imaginea de mai sus a fost sa dea "distinsului" domn Vantu, (dnul cu FNI-ul, remember - "DORMI LINISTIT, FNI VEGHEAZA PT. TINE), 200.000 de euroi, pentru o emisiune la Realitatea TV, "prin negociere directa", in loc sa faca licitatie publica. DE CE OARE?

Asa cum FNI a devenit o teapa nationala, si suma investita in aceasta emisiune "All inclusive" acopera sigur polite din campania electorala. S-au gandit bine cei de la PD-L, de unde putem ciupi sa-idam ceva bani d-lui Vantu, aflat in criza. Nu e de-ajuns ca a tepuit pe putin un milion de romani, poate si mai mult, el trebuie sa mai dea si alte tunuri.

O lună de CUPTOR de-a dreptul...INCENDIARĂ

Bună tuturor! Precum ştiţi, luna Iulie, în denumirea poplară e luna lui Cuptor. Acum am realizat că această lună, va fi INCENDIARĂ, la propriu şi la figurat. La propriu, prin temperaturile foarte ridicate, peste 29 de grade la 36 de grade.

La figurat, prin multitudinea de evenimente ce vor avea, sau au loc deja, week-endul acesta şi săptămâna asta, ce va urma. Încep în ordine cronologică. La sfârşitul acestei săptămâni are loc la Sibiu, ARTmania Festival 2009, între 17. - 19.07., cu Nightwish pe scenă.

Săptămâna viitoare au loc 3 evenimente de prestigiu, două în judeţul nostru, iar unul la Baia Mare. Încep cu cele din judeţul nostru... Festivalul Peninsula, între 23.07.- 26.07., festival arhicunoscut deja, ce nu mai merită nici o prezentare, doar o enumerare a unor nume sonore ce vor urca pe scenă: formaţii ca Iris, Prodigy, Tiesto, Luna Amară, Vama, Sarmalele Reci, Pavel Stratan, şi mulţi alţii...

Al doilea eveniment important al săptămânii viitoare e Sighişoara Medievală 2009, între 24 -26.07.

Al treilea eveniment important e Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic 2009, ce va avea loc între 22.07 -26.07, la Baia Mare.

Aşadar, dragi tineri, aveţi de unde alege, oferta e foarte variată. Eu am ales, no blinking, evenimentul de la Baia Mare. Sper din tot sufletul să fie frumos!

Să aveţi parte de multă bună dispoziţie, dacă alegeţi oricare dintre aceste evenimente!

11 iul. 2009

Critică dură la adresa societăţii româneşti... corupte

Bună dimineaţa!, dragi cititori ai blogului meu. Aseară, deşi eram obosit rupt în 15, după ce fusesem la o terasă în Complexul Week-end (pentru cunoscători, cei din Târgu Mureş, sau cei care mai vin pe la Peninsula), am avut timp să mă gândesc la societatea românească care se zbate într-o tranziţie perpetuă de la căderea regimului comunist, tranziţie în care avem de-a face cu o clasă politică, coruptă, tributară grupurilor de interese care le-au sponsorizat cu sume foarte mari campaniile electorale, în care ei, politicienii, ne promit mereu marea cu sarea, şi odată cu alegera lor în poziţiile mult visate, uită de cine au fost aleşi, ce trebiuiau să facă, pentru cine trebuiau să facă, nu să abesnteze de la şedinţe la greu, să doarmă, să voteze unul pentru 3, să se scobească prin nas, sau să vizioneze site-uri XXX în şedinţa Parlamentului. Lucrurile acestea le-aş putea face şi eu, şi dacă m-ar plăti cu 7000 de lei aş fi foarte bucuros, nu glumă.

Avem un guvern Boc incompetent de-a binelea. Avem miniştrii ce nu-şi merită locul acolo, la greu. Să le luăm pe rând, unul câte unul şi să le anlizăm.

Cazul d-nei ministru Monica Iacob Ridzi, al Tineretului şi Sportului,


care a "alocat 700.000 de euro" (parcă asta era suma) la organizarea "Zilei Tineretului" pe litoral. Dumneaei ne spune că e nevinovată, dar nu ştie zău! unde sunt banii. Când vorbeşti de bani din bugetul statului, bani proveniţi din impozitele pe care statul român le "jupuieşte" de la cetăţeni, ar trebui să ştii unde îţi este fiecare 1 euro, şi dacă s-ar putea fiecare cent din banii respectivi. S-au evaporat!, clar. A plătit o poliţă care a promovat-o până în guvern, dar nu ştia că dacă n-are argumentare pe o aşa sumă mare de bani, va plăti cu scaunul, poate şi penal. Ce caută o dnă doctor în ştiinţe inginereşti şi licenţiată în ştiinţe juridice şi ştiinţe economice, ministru al sportului? E clar că a fost pusă acolo din cauza "clientelei" (susţinătorilor ei puternici), să facă ce? ... Să aloce sute de mii de euro către cei care i-au plătit campania electorală. Să nu fim naivi, şi să credem că şi-a achitat singură, doamna Ridzi toate cheltuieleile, până la ultimul litru de benzină/motorină consumat, la ultimul corn mâncat în campanie. Şi totuşi a avut ca secretar de stat, un om, care după părerea mea merita acest fotoliu în care s-a huzurit dna Ridzi, pe dnul Bellu, care cu prestigiul său, a încercat să ridice sportul românesc din mocirla în care se află.


Păcat, că dnul Belu, scârbit din nou de un scandal atât de urât, care din păcate, nu a fost generat de domnia lui, a decis să părăsească funcţia. Dna Ridzi nici nu ştie cu se mănâncă "sportul", dar a fost pusă să conducă frâiele întregului sport românesc. Deci era clar, mie, cel puţin că nu va reuşi acest lucru.

Un alt caz de ministru, al cărui loc nu se află în Guveernul României, e cel al dnei Udrea, de la Turism. Job Descriptionu' dnai Udrea propunea promovarea turismului românesc.




Ce a reuşit dna ministru? Să facă un videoclip ratat, slab calitativ... cât despre promovarea turismului, nici nu poate fi vorba... avem atâtea locuri frumoase de vizitat, şi interesante, iar noi insistăm pe aceleaşi: mare, munte (Predeal)... avem aşa... fac un mic inventar...
  • Castelul Pelleş, Pellişor;
  • Castelul Bran;
  • peşterile din munţii Apuseni;
  • staţiunile montane, munţi... Scaunul Domnului (1386 m) + alte mii, cred;
  • staţiuni: Sovata; Băile Felix; Băile Herculane (lăsate în paragină, după câte am auzit); vulcanii noroioşi; Cimitirul Vesel de la Săpânţa; Coloana Infinitului, Masa Tăcerii ale lui Brâncuşi;
  • ţinutul Maramureşului, cu vestitele porţi maramureşene;
  • mănăstirile bucovinene şi nu numai, Cozia, şi celelalte;
  • rezervaţia de bujori de la Zau de Câmpie (în paragină);
  • Sarmisegetusa la Deva;
  • oraşe, de 1000 de ori mai frumoase şi interesante decât murdarul ală de Bucureşti:
  • Braşov, cu prima şcoală românească, prima tipografie, Piaţa Sfatului;
  • Sibiu, fosta capitală culturală europeană;
  • Sighişoara, oraşul medieval, casa în care a copilărit Vlad Ţepeş;
  • Alba Iulia - punct istoric cu dublu rol, în istoria românilor, vezi Unirea lui Mihai Viteazul de la 1600 şi Unirea de la 1918, Sala Unirii;
  • sunt un pic subiectiv, Tg Mureş cu Catedrala Mică, copie la scară 1:25 a Bazilicii San Pietro din Roma, Palatul Culturii cu oglintile veneţieine şi marmura de Carrara;
  • Turda, cu castrul roman Porolissum şi mina de sare;
  • Timişoara- oraşul de izbucnire al Revoluţiei Române, Piaţa Unirii, Centu, Piaţa Operei, Piaţa Maria (locul unde a fost executat într-un mod foarte crud Ghjeorghe Doja).
  • comuna Băgaciu de lângă Târnăveni... agroturism danez. Luaţi aminte!
Dar nu, noi promovăm ce ne e mai comod... am uitat o chestie... Se ştie de ce şi cum a fost promovată dna Udrea






ca Ministru al Turismului. Este favorita dnului Băsescu, şi când domnul comandant a zis una, aceea trebuie făcută! E ORDIN!, iar ORDINELE SE EXECUTĂ, NU SE COMENTEAZĂ!!! Ce are are ştiinţele juridice şi Securitatea şi Apărarea Naţională cu Turismul? Aaaaaaaa! Vrei să vezi dacă nu cumva se infiltrează spioni stăini să fure monumentele de mai sus... sunt doar câteva... nu le-am putut inventaria pe toate... Vrem turism, dar nu suntem în stare să contruim în România anului 2009, membră a Uniunii Europene, O AUTOSTRADĂ!!! Avem de aşteptat!

Fraţilor, deci trăim într-o Românie, dominată de interese proprii, mărunte (îmbogăţire pe spinarea altuia sau a statului), de cei bogaţi, care şi-au făcut averile în mare parte prin fraudă, evaziune fiscală. Sunt foarte puţini cei care şi-au făcut averea cu cap şi corect. Dintr-un milion, cred că poţi să-i numeri pe degetele de la două mâini.m

Surse:
sursele fotografiilor:
dna ministru Monica Iacob Ridzi - site-ul guvernului... www.guv.ro
dna Elena Udrea, dnul ioctavian Belu - www.google.com/imagini...
infornmaţii despre dnele ministru - site-ul guvernului.

Vă doresc o zi minunată! Asta e România în care trăim!

29 iun. 2009

O nouă poveste frumoasă...

Duminică, 28.06., fiind dus la biserică, la ieşire am primit un buletin parohial de la capela unde am fost. Această poveste apare în acest buletin parohial. Sper să vă placă... pe mine m-a impresionat de-a dreptul... Lectură plăcută!

Tăcerea lui Dumnezeu


O veche legendă norvegiană povesteşte despre un om pe care îl chema Haakon, şi care privea mereu imaginea lui Christos răstignit. Crucea era foarte veche şi acolo veneau mulţi oameni să se roage cu evlavie. Mulţi veneau aici pentru a cere câte o minune.

Într-o zi şi Haakon s-a gândit să ceară o favoare. Împins de un sentiment generos, a îngenuncheat în faţa crucii şi a spus:

- "Doamne, vreau să fiu în locul Tău. Lasă-mă să stau în locul Tău pe cruce." Şi rămase cu privirea aţintită asupra crucii parcă aşteptând un răspuns.

Domnul vorbi, iar vorbele Lui căzură din înalt şoptitoare, dar ferme.

- "Fiule, îţi voi îndeplini dorinţa, dar cu o condiţie."

- "Care, Doamne?" întrebă Haakon. "Este o condiţie greu de îndeplinit? Sunt dispus să mi-o asum şi cu ajutorul Tău, Doamne, voi reuşi."

- "Ascultă... Orice ar fi să se întâmple şi orice ai să vezi, trebuie să păstrezi tăcere pentru totdeauna."

Haakon îi răspunse: " - Îţi promit, Doamne!" Şi schimbul se făcu.

Nimeni nu observă schimbarea. Nimeni nu-l recunoscu pe Haakon bătut în cuie pe cruce. Între timp, Domnul ţinea locul lui Haakon. Şi pentru mult timp fu astfel şi nimeni nu observă nimic.

Dar, într-o zi, veni un om bogat şi după ce se rugă plecă, uitându-şi portofelul lângă cruce. Haakon văzu şi tăcu. Nu spuse nimic nici când un sărac, care veni câteva ore mai târziu, fură portofelul uitat de bogătaş.

Şi nu spuse nimic nici când un băiat veni să se roage pentru binecuvântare înainte să plece într-o lungă călătorie. Dar în acel moment se întoarse bogătaşul în căutarea portofelului. Fără să cadă pe gânduri, bănui că băiatul furase portofelul. Bogătaşul se apropiase de băiat şi-i spuse furios:

- "Dă-mi înapoi portofelul pe care mi l-ai furat!"

Tânărul replică suprins:

- "Eu nu am furat nici un portofel!"

- "Nu minţi şi dă-mi-l înapoi imediat!"

- "Vă repet că nu am luat nici un portofel!", răspunse băiatul.

Bogătaşul furios începu să-l lovească pe tânăr. Atunci se auzi o voce puternică:

- "Opreşte-te!"

Bogătaşul privi în sus şi văzu că imaginea de pe cruce vorbise. Haakon care nu mai putuse păstra tăcerea, strigă apărându-l pe tânăr şi acuzându-l pe bogătaş pentru falsele învinuiri pe care i le aducea. Acesta rămase uimit şi ieşi din locul de rugăciune. Tânărul plecă de asemenea pentru că se grăbea.

Când cei doi plecară, Christos îi spuse credinciosului:

- "Coboară de pe cruce. Nu poţi să-mi ocupi locul. Nu ai fost în stare să păstrezi tăcere!"

- "Dar, Doamne... - spuse Haakon - cum puteam să permit o asemenea nedreptate?"

Locurile se schimbără, Iisus se întoarse pe cruce şi credinciosul în faţa acesteia. Dumnezeu continuă să vorbească:

- "Tu nu ştiai că a fost bine că bogătaşul să piardă portofelul fiindcă avea în el banii cu care el urma să cumpere virginitatea unei tinere. În schimb săracul avea nevoie de banii aceia şi a fost foarte bine că i-a luat. Iar băiatului i-a prins bine bătaia primită, fiindcă din cauza rănilor nu a mai putut pleca în călătorie... pentru că acum dar câteva minute s-a scufundat vasul cu care ar fi trebuit să plece... Tu NU ŞTIAI nimic, eu însă, DA. De aceea tac."

Şi Domnul se afundă din nou în tăcere.

De multe ori ne întrebăm:

De ce Dumnezeu nu ne răspunde?

De ce Dumnezeu păstrează tăcerea?

Mulţi şi-ar dori ca Dumnezeu să ne răspundă ceea ce doresc ei să audă... Dar nu e aşa...

TREBUIE SĂ ÎNVĂŢĂM SĂ ASCULTĂM. TĂCEREA LUI DIVINĂ ESTE MENITĂ SĂ NE SPUNĂ , FĂRĂ CUVINTE, CĂ EL ŞTIE CE FACE
.

ŞI ÎN TĂCEREA SA NE SPUNE CU IUBIRE:

AI ÎNCREDERE ÎN MINE... ŞTIU BINE CE AM DE FĂCUT!

Sursa:

Buletinul
parohial "Vox Dei", al parohiei Greco-catolice nr. 2, Buna Vestire, din Târgu-Mureş, numărul 2/28.06.2009