1 dec. 2009

Razboiul, o politica echitabila, uneori...

Citeam ieri, pe site-ul www.ziare.com, cum ca Statele Unite ala Americii au lasat intentionat sa-i scape pe urmaritul no.1, al lor, Osama Bin Laden,



printr-un ordin, si anume acela de a nu inchide granita dintre Afganistan si Pakistan, lasand astfel liber drumul de retragere acestuia.

Razboiul, uneori, si mai nou, in cazul SUA, tot mai des, e o politica practiciabila, asumandu-si dreptul de jandarm al planetei. Cine se cred ei sa intervina, in statul altcuiva, fara ca acel stat sa ceara ajutor? E o incalcare grava a dreptului international, prin nerespectarea suveranitatii statului respectiv.

E si cazul Razboiului din Golf, in care recent, Tony Blair, e implicat intr-un scandal, prin care ar fi putut fi acuzat prin faptul ca stia ca interventia Marii Britanii in Irak, pentru rasturnarea regimului Saddam ar fi fost una ilegala. Dar, se pare ca pana la urma, in urma unei anchete s-a cerut ca nimeni sa nu fie responsabil pentru interventia trupelor britanice in Irak.

Si, pana la urma, investirea a unei sume foarte mari de bani tehnologie militara si razboi, duce la o criza economica, treptat. Si astfel, iata cum "criza economica" a fost insuflata sau mai bine zis, generata de politica SUA, de a duce razboaie, pe mai multe fronturi: Irak, Afganistan, razboaie pe care nu sunt in stare sa le termine, aruncand in haos o intreaga lume.

Niciun comentariu: