Inspirat si impins de la spate, parca, de emisiunea Memorialul Durerii din 23.08.2014, link-ul aici, ce povesteste destinul unei femei bucovinence, Anita Nandris, casatorita Cudla, m-am decis sa caut si sa citesc cartea, intitulata "20 de ani in Siberia. Amintiri din viata".
Cartea este o carte monument, o marturie despre viata grea, chinuitoare, plina de lipsuri, mizerie, foame, indurate de aceasta doamna, "cu 3 clase primare", care a reusit sa supravietuiasca acestui cumplit loc, care a fost Siberia, timp de 18 ani, cu ajutorul credintei in Dumnezeu si a iubirii. Aceasta carte ar trebui sa stea pe raft in fiecare casa, ar trebui citita de fiecare dintre noi, iar astfel de destine, ca cele ale Anitei, marturisite, relevate. Cartea pe care tocmai am terminat-o de citit se naste din initiativa fratelui Anitei, Ioan Nandris, care in 1965, la despartirea din Gara de Nord, ii da un caiet, spunandu-i: "Anita, sa scrii! Sa scrii asa cum ne-ai povestit noua".
Anita isi incepe cartea cu cuvintele "prin cate poate trece o fiinta ominiasca fara sa-si dea siama". Fiecare pas, fiecare decizie pe care o luam sunt o piatra de hotar in viata noastra. Nascuta in 1904, in satul Mahala din Bucovina, Anita Nandris era singura fata intre 7 frati. Destinul a facut ca la 10 ani, cand a inceput Primul Razboi Mondial, in 1914, sa fi fost doar in clasa a III-a, iar dupa terminarea acestuia, 4 ani mai tarziu, sa nu mai poata continua scoala, fiind deja prea mare pentru a prinde din urma cursurile, si avand o mama, bolnava, imobilizata in pat, pe care o ingrijea ca cea mai scumpa si mai sfanta fiinta.
Se casatoreste la 17 ani cu Chirica Cudla, un fecior din sat. Cu sudoarea fruntii lor si cu munca palmelor lor, dupa doua saptamani de la nunta lor, se muta in casa lor, pe care o descrie "Am deschis usa, am intrat in casa, in casa ce sa vezi, nimic, nici pat nici masa nici scaun nici laita, patru pareti goi". Dupa 6 ani construiesc ei o casa, care sa faca fata noilor cerinte, o familie cu copii. Anita spune ca "de-acum iti era mai mare dragul a trai".
Dar anul 1939, cu inceperea celui de-al doilea razboi mondial, aduc si ororile acestuia. Germania nazista instituie deportarea evreilor, tiganilor si homosexualilor, in ceea ce in istorie e cunoscut ca Holocaust, un genocid de mare proportii. Rusii, incepand cu 1940-41, incep deportarile in Siberia. Numai in iunie 1941, 13000 de romani bucovineni sunt deportati. Pana la sfarsitul razboiul numarul deportatilor din Basarabia si Bucovina, atinge un milion de suflete. Cufundandu-ma in lectura, pagina cu pagina, am realizat un fapt. Holocaustul, genocidul nazistilor e egal ca marime cu Gulagul, genocidul rusesc. Spre deosebire de Holocaust, caruia i se cunoaste numarul aproximativ victimelor ce au trait aceasta crunta, trista si dramatica experienta, numarul vitimelor experinetei Gulagului inca nu e foarte bine cunoscuta. Atat Holocaustul, cat si Gulagul sunt crime ce nu ar mai trebui sa se intample niciodata in istoria omenirii. Experienta dramatica si tragica, chinuitoare a deportarii, nu o traiesc doar bucovinenii si basarabenii, ci si finlandezi, polonezi, calmaci, tatari, eschimosi si alte popoare.
Sa traiesti cu 300 sau 700 de grame paine pe zi, 300 in cazul copiilor, 700 a celor ce lucrau, sau cu turte si apa, fara imbracaminte adecvata pentru geruri de -40 de grade si sa mai fi si nevoit sa muncesti, ca daca nu, te paste inchisoarea e cea mai grea si cumplita experienta de viata prin care poti trece. Anita, departe de casa natala din Mahala, nu se da batuta, si traieste cu speranta ca va ajunge o data sa locuiasca din nou in satul ei natal, in casa ei. Desi se imbolnaveste in doua randuri, prima data de dizenterie, si a doua oara de tifos, ea reuseste prin puterea data in credinta in Dumnezeu sa se vindece si sa-si recapete puterile. Lucreaza cu mult sarg, dovedeste compasiune, intelegere si este apreciata pentru munca ei.
Poate cele mai grele episoade sau fragmente de citit sunt acelea cand Anita povesteste despre foame. Copiii plangeau de foame, dar putinul avut si primit nu putea acoperi necesarul de hrana pentru un organism in crestere. Anita relateaza ca atunci cand copiii se plangeau de foame, se refugia afara si plangea, ca sa nu-i vada neputinta ca nu le putea oferi hrana necesara. Ratia de paine era impartita frateste, dar tot insuficienta era. I se rupea sufletul de durere pentru chinurile prin care erau nevoiti sa treaca.
Multi oameni, sau mai bine zis majoritatea oamenilor, doua treimi dintre cei deportati si-au pierdut viata, fie pe drum fie in conditiile inumane, insalubre, in mizeria in care erau nevoiti sa traiasca.
Anita se reintoarce dupa 18 ani in Mahala, dar traieste o noua drama, si mai mare decat aceea a rezistentei si dezradacinarii in Siberia. Casa ei, pe care a ridicat-o impreuna cu sotul ei, cu sudoarea fruntii si a palmelor ei, nu putea fi a ei din nou. Noul proprietar cerea sa primeasca alta casa, in schimb. Desi fiul ei mijlociu se reintoarce inca ani in Sberia la lucru, sa adune bani pentru rascumpararea casei, in 13 iunie 1961, la exact 20 de ani de la ridicarea lor din casa, Anita are parte de o surpriza cand isi reprimeste casa inapoi. Casa era goala. Doar pereti goi, la fel ca si casuta in care si-a inceput viata de familie, alaturi de sotul ei.
Sunt sentimente ce nu pot fi exprimate in cuvinte: dragostea mamei fata de copii ei, dragostea copilului pentru mama, teama, foametea, durerea, sfasierea inimii de durere, disperearea, speranta, credinta. Intensitatea acestora pot fi doar inchipuite, cand le citesti, si doar daca le experimentezi, le traiesti, poti vorbi cu adevarat despre ele.
Anita ne spune viata ei, calvarul ei, cu tot chinul ei suportat, din dorinta fratelui ei, Ioan. Sunt multe astfel de povesti, pilde de viata, care merite ascultate, spuse. Lectura cartii e foarte fascinanta, te atrage de la prima pagina, si nu te lasa sa te dezlipesti de carte. Vrei mereu sa afli ce s-a intamplat mai departe. Vocabularul si termenii specifici bucovineni, te fac parca sa simti ca locuiesti acele meleaguri, sau ca asculti o poveste, povestita in viu grai, in timp ce te cufunzi tot mai adanc in firul epic. Chiar simti ca traiesti durerile cu ea, alaturi de ea, atat de realist sunt redate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu