" LUMEA E PREA MARE ŞI SUNT MULTE DE FĂCUT" - Kim Woo Choong

Salutare tuturor!

Azi dimineaţă meditam la perioada ce s-a scurs imediat după ce am terminat liceul, şi mi-am dat seama că eu am adunat o serie de citate, bineînţeles doar cele ce mi-au atras atenţia au reuşit să ajungă în carneţelul meu roşu. Tot citind io pe sărite citatele mele ( ALE, MELE, CHIPURILE... ADUNATE DE MINE ÎN CARNEŢEL), am găsit o serie de citate, undeva în jur la 50, care se potrivesc 95 % core-work AIESEC. Eu vi le scriu aici, vă las pe voi să vă decideţi, ce sfaturi dintre astea urmaţi... Sunt sfaturile lui Kim Woo Choong, fondatorul concernului sud-coreean Daewoo. Nu mă întrebaţi de unde le am că asta nu ştiu să v-o zic. Cică... zice aşa, dl Choong:

" LUMEA E PREA MARE ŞI SUNT MULTE DE FĂCUT" - Kim Woo Choong

1. Visele sunt puterea necesară pentru a schimba lumea.
2. Dacă într-un proiect există fie şi numai o şansă de 1 % de reuşită, un business man adevărat vede în acel 1 % scânteia cu care să aprindă focul.
în afaceri nu poţi să aduni 1 şi cu 1 şi să-ţi dea 2. Trebuie să-l vezi pe 1 transformându-se în 50. Acesta e moodul de a număra în afaceri.
3. Scânteia pentru visele creative apare din muncă şi gândire permanentă.
4. Niciunul dintre cei care s-au dedicat muncii nu a dat vreodată greş.
5. Pentru pionieri lumea e mare şi există un număr infinit de lucruri care trebuie făcute.
6. Nu vă lăsaţi păcăliţi de cifre: ele vă informează numai în legătură cu cantitatea, ceea ce constituie o deficienţă majoră. Dacă aveţi 100 de porci şi un singur îngrijitor, cifrele vă spun că raportul e de 100 la 1. Numerele sunt înşelătoare, ele nu vă pot spune nimic despre puterea minorităţii.
7. Dacă ţii numai la ceea ce e al tău, ceilalţi te vor depăşi. Păstrarea status-qou-lui înseamnă regres.
8. Împărtăşiţi cunoştinţele voastre pe care le aveţi. Egoismul intelectual e la fel de dăunător ca şi egoismul material.
9. Afacerile înseamnă mai mult decât a face bani; câteodată e la fel de important şi să pierzi bani.
10. Indiferent de natura problemei, directorul e cel care trebuie să ia decizia.
11. Câteodată un pic de ajutor e de nepreţuit.
12. Şedinţele numeroase creează nu puţină, ci multă confuzie. Luaţi întâi deciziile uşoare; astfel scăpaţi de grija lor.
13. Ca să poată fi mâncat, orezul trebuie pus într-un castron. Dacă a căzut pe jos, nu mai e comestibil.
14. Când se fac greşeli, directorul general trebuie să-şi asume responsabilitatea.
15. Ocaziile mari apar după ce-ţi faci foarte bine treaba.
16. O greşeală e un foarte bun profesor; două greşeli înseamnă mai mult decât o greşeală.
17. Nu trebuie neapărat să citeşti un raport pentru ca acesta să fie eficient.
18. Majoritatea invenţiilor au la bază idei simple.
19. Întotdeauna trebuie să munceşti şi să trăieşti cu mentalitatea unui proprietar.
20. Un rezultat destul de bun face ca toate eforturile şi transpiraţia investite în realizarea unui produs să devină utilă.
21. Când ai de-a face cu o piaţă nouă şi complicată, reţeta infailibilă pentru a o îngusta e următoarea: identifică sectorul ei cel mai bogat, sectorul în care există cel mai mult teren şi sectorul cu cea mai densă populaţie.
Concentrează-ţi eforturile în aceste 3 zone. Restul vine de la sine.
22. Nu există nimeni să fie atât de lipsit de valoare încât să nu poată pe altcineva. Orice om are odată şi odată nevoie de ajutor.
Relaţiile bune cu oamenii importanţi sunt mult mai valoroase decât banii, pentru că o relaţie bună nu se poate cumpăra.
23. E la fel de stupid să-ţi fie frică de spini şi să leşini când miroşi un trandafir.
24. Ceea ce faceţi este important, însă nu tot atât de important cum e modul în care faceţi acel lucru.
25. Cel mai preţios lucru din lume e timpul. La fel ca o săgeată trasă din arc, el nu se mai întoarce niciodată.
26. Toţi oamenii au capacităţi infinite şi singura diferenţă dintre un vrăjitor şi un om obişnuit e aceea că vrăjitorul îşi foloseşte mai multe din capacităţile lui latente şi munceşte mai mult.
27. Întotdeauna o să înţelegi mai mult din lucrurile la care te gândeşti.
.....................................................................................................................................................
29. Nu există nici un loc unde să nu merite să te duci.
30. Dacă veţi împărţi beneficiile obţinute de pe urma unei tranzacţii, cu timpul vei realiza mai multe afaceri.
31. Dacă poţi un mare muzician, nu te mai văicări că n-o să fii niciodată un mare pictor.
32. Într-p competiţie adevărată, nu există nimic care să justifice folosirea unor mijloace necinstite.
33. Momentul în care spuneţi " Am reuşit" n-ar trebui să existe niciodată.
34. O moară de apă face foarte mult zgomot când macină în gol, atunci când e plină merge încet şi nu se mai aude nici un zgomot.
35. O broască care stă într-o fântână nu are nici o idee despre cât de vastă e lumea exterioară.
36. Viaţa începe cu adevărat după o întâlnire semnificativă.
37. Copilul mănâncă fructe din pomul plantat de bunicul său.
38. Dacă o barcă are destui vâslaşi poate urca şi un munte. Dacă are prea puţini, nu se poate mişca din loc. Cine vrea să ajungă director pentru a realiza câştiguri personale, nu are calităţile necesare să fie director.
39. Nu vă fie teamă să cheltuiţi bani atunci când este nevoie. Însă nu risipiţi niciodată banii, chiar dacă e vorba de sume mici.
40. Nici măcar cei mai inteligenţi oameninu iau în calcul toate posibilităţile.
41. Nu poţi fi criticat pentru că uneori cheltuieşti prea mulţi sau prea puţini bani. Poţi fi criticat numai pentru că nu-i foloseşti cu înţelepciune.
.....................................................................................................................................................
43. Este o prostie să te lauzi cu averea pe care o ai; înseamnă că nu ai cu ce altceva să te lauzi.
Cel care a făcut avere, dar nu ştie cum să o folosească pentru alţii, este de fapt un om sărac, nu bogat.
Nu te gândi niciodată la averea şi banii pe care le ai, ca fiind numai ale tale.
44. O situaţie riscantă trebuie supravegheată în permanenţă.
45. Majoritatea oamenilor se simt mai fericiţi atunci când sunt ocupaţi.
46. Cu cât cineva e mai bine răsplătit, cu atât este mai bine motivat. Acest lucru face ca oamenii să înregistreze noi succese.
47. Nu vă pierdeţi niciodată reputaţia. Ea trebuie să fie la fel de scumpă cum vă e viaţa.
Corporaţiile au activităţile lor proprii şi nu ar trebui să lase firmele mici fără nimic de făcut.
48. Dacă vrei să rămâi în vârful piramidei trebuie să munceşti mai mult decât cei din spatele tău şi ca să te ajungă din urmă ei n-au altceva de făcut decât să-ţi urmeze exemplul.
49. Responsabilitatea cuiva faţă de societate creşte proporţional cu averea pe care o are. Tot ceea ce avem ne vine de la şi prin intermediul societăţii.
O naţiune de consumatori care consumă mai mult decât îşşi poate permite e o naţiune în pericol.
50. Orele suplimentare nu înseamnă să munceşti mai mult.
51. Gândiţi-vă întotdeauna că paretenerul pe care-l aveţi într-o afacere trebuie să câştige tot atât de mult cât câştigaţi şi dumneavoastră . Dacă îi convingeţi pe oameni că nu vor pierde făcând afaceri cu dumneavoastră, afacerea va prospera. Pe măsur ce oasele ţi se întăresc, capul trebuie să se plece

Critică dură la adresa clasei politice...

Trăim din 1990 într-o aşa-numită "democraţie", în care fiecare face ce vrea, ce-l taie capu', într-o ţară în care încă se fură ca-n codru şi nu se face totuşi nimic. Au trecut 4 ani de zile de la ultimele alegeri parlamentare, alegeri în care partidele şi-au pus pe liste oamenii care şi-au dorit, unii incompetenţi de-a dreptul, unii în căutare de înavuţire, sau alţii, care în loc să fie prezenţi acolo să voteze legile de care societatea românească are nevoie de a progresa "se trag pe cur" de la serviciu, dorm în timpul şedinţelor, vizionează site-uri porno în timpul acestora, votează la 3 mâini, citesc, cască sau mai fac cine ştie ce. Domnilor parlamentari cum rămâne cu jurământul public pe care-l faceţi la început de mandat, cu mâna pe Biblie:

"Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorilaă a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!"

Se pare că gândul lor pe timpul mandatului stă la propăşirea lor şi a familiei lor, fiind în stare să omită faptul că au jurat respectarea Constituţiei, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Ei şi numai ei trebuie să fie pe primul loc. Ceilalţi, cei mulţi, "dar proşti", cum zicea Moţoc în "Alexandru Lăpuşneanul", nu mai contează. Ei să aibă salarii marii, privilegii cât mai multe, pensie după un mandat de parlamentar, în care 50% absentează sau doarme, iar restul timpul ba votează şi pentru colegi, ba citeşte, ba vizionează site-uri porno în timpul şedinţelor.

Dar tot ce e bine are şi un sfârşit. Se termină mandatul lor şi sper din toată inima să vină alţi oameni, care vor fi mai interesaţi de ceea ce se întâmplă cu noi, cei mulţi. M-am săturat să tot aud candidaţii că se bat cu pumnul în piept, că vezi Doamne cine sunt EU, că EU fac, că EU dreg. Domnilor parlamentari, promisiunile nerealizate din campania electorală nu intră la capitolul înşelăciune, fraudă, asociere în vederea comiterii infracţiunii de fraudă? Pentru că, ştiţi cu mult dinainte, că nu veţi reuşi realizarea, nici măcar în proporţie de 25%, a ceea ce trâmbiţaţi în campania electorală.

Păcat că nu se aplică sistemul evergetic al campanilor electorale din Roma antică sau că pedepsele pentru promisiunile nerealizate din campanie nu se aplică ca în aceeşi perioadă. Ar fi toţi parlamentarii la pârnaie. Vă daţi seama?

Fraţilor, cei ce citiţi acest articol, şivreţi să mergeţi la vot, puterea de a schimba lucrurile stă în mâinile voastre, prin nevotarea acelora care doar ştiu să amăgească prin demogagie populaţia. Nu uitaţi un lucru, aveţi dreptul de a vota liberi, fără a fi constrânşi, iar pentru acest drept mulţi oameni au plătit cu preţul vieţii, cu sânge. Avem datoria, noi cei care am supravieţuit să schimbăm lucrurile, să ne fie bine. Dacă nu vă convine spuneţi cu voce tare, faceţi greve, manifestaţii pentru că libertatea exprimării tot în acel însângerat Decembrie 1989 a fost câştigată.

E drept că românii nu ştiu preţui ce au ei mai bun, dar faceţi-i să se trezească odată pe guvernanţii noştri.

Şi încă ceva... politicienii noştri, candidaţi la alegerile parlamentare, se tem de uninominal ca dracu' de tămâie. Ştiţi de ce? Mulţi dintre candidaţi nu ştiu nici măcar să vorbească, să lege 2 cuvinte, pentru că acum vor trebui să se promoveze la greu, să se vândă cât mai bine, iar dacă erau pe liste nu trebuiau să facă acest lucru. Vorbea primul de pe listă sau şeful de partid pentru toţi. Le e frică că vor pierde puterea, ciolanul. Le e frică să apară în public să vorbească, ca nu cumva să scape "păsărica" din gură, să spună cine ştie ce prostie, care-i poate costa pierderea fotoliului încălzit timp de 4 ani.

My Presentation... Part 3 ... AIESEC XP

Totuşi, deoarece mă lungisem cam mult cu articolul 2 din prezentare, am decis să fac unul scurt şi concis, cu experienţa mea din AIESEC, sau ceea ce am făcut eu prin această minunată organizaţie...

Să purcedem la drum...
Am intrat deci în AIESEC în toamna anului 2006, pe când eram deja în anul 2 la Universitate. Am intrat deodată cu Dorin, Erika, Reka, Timmy, Adelina, Alexandra având parte de multe experienţe frumoase, participăpri la conferinţe, un Learning Circle ce îmbina plăcutul cu utilul. Ce mi-a plăcut mie cel mai mult în timpul activităţii mele erau conferinţele AIESEC, loc în care puteai să interacţionezi cu numeroşi studenţi din ţară şi străinătate, dar mai şi învăţam lucruri destul de interesante.
Prima mea conferinţă AIESEC la care am fost a fost NPS sau National Preparation Seminar, la Sovata, fiind cazaţi la hotelul Brădet din localitate. Aici am putut să iau contact cu ceea ce înseamnă AIESEC la nivel naţional, o sală plină de 550 de studenţi, plini de energie zi şi noapte... Am participat la training-urile ţinute de Pode şi Octavian Pantiş, FISH şi respectiv SIMPLE BAGER, DOUBLE BAGER... cele mai faine apoi mi-am făcut mulţi prieteni...
Bianca din Oradea...



Mihaela, Camelia, Johnny din Bucureşti



Adriana, Ştef, Dora, Ilinca, Ale, Alex, Vlăduţ, Ella, Milli, Little Şumi, Monica Fărcaş, Oana, Ioana, Laura PornStar, Ariadna, Ursula, Ilincuţa, Emil, Lupo, RoxyPi, din Cluj Napoca,









Alex, Marius Butuc, Ramona, Mariana, Popic, Iuliana din Iaşi,



Mădălina, Mişu, Anca, Rasta, Raluca din Timişoara,



Speedy, Buty din PloieştiIulia, Călin, Irina, Ionela, Daniel din GalaţiClaudia, Cristina, Aura, Monica din Craiova,Georgiana, Andrei din Constanţa,Laura, Leţu, Mihaela, Manu, Coco din Sibiu, Mădi, Laura, Andreea din Braşov,


( pentru toţi ceilalţi prieteni, nu vă supăraţi, voi face un album, în care veţi fi prezenţi toţi cei amintiţi) :D
şi marea mulţime a celor din AIESEC LC Tg-Mureş: Camelia Yasemin, Marius Pop, Ovidiu Suciulică, Adelina, Alexandra, Erika, Emese, Romeo, Dorin, Reka, Timmy, Tamas, Elod, Ioana, Sanda, Roxy, Hermy, Bory, Claudiu Lazăr, Loft, Danny Riţiu,Gaby Scoruş, Bianca, Diana, Izabela, Claudia, Andrei a.k.a. Scoci, Flavius, Emilia (îmi cer scuze dacă am uitat pe cineva... sunteţi foarte mulţi, dragi prieteni)


... precum şi studenţi străini, trainee: Maurizio, Ute, Susan, Tamar, Nehal, Svetlana, Milena, Ines şi încă mulţi alţii.
Am avut satisfacţii, bucurii dar şi o mare deziluzie, moment în care eram gata să ies din organizaţie, dar am continuat drumul. Deziluzia mea cea mai mare, e legată de faptul că nu am fost ales OCP (Organising Comittee President) la Proiectul World Citizenship 2008, deşi participasem la două conferinţe special pentru acel post. Totuşi totul a fost bine.
Între RTS (Regional Training Seminar) şi NPS 2007 (National Preparation Seminar) am câştigat premiul " The Networker" la seara Alumni and Partner's Gala şi un training la E-On, pe Time Management.

My Presentation... Part 2

V-am promis un al doilea articol cu perioada de după liceu până în ziua de azi...

Ei bine... după ce am terminat liceul, am dat la facultate, la Română-Engleză, dar cunoştiinţele mele de lb. engleză ajungeau doar pentru nota 4.00. Aşadar, am intrat la taxe, şi am refuzat să merg. Tot atunci am încercat şi la teatrologie, sau critică de teatru, dar eram al treilea sau al doilea la taxe, şi mi-am zis că mă voi odihni un an, după care voi încerca din nou.
Anul următor m-am înscris la o şcoală postliceală de Control Sanitar-Veterinar. În vacanţa dintre cei doi petrecuţi în această şcoală am făcut prima mea ieşire în afara României, vizitându-mi sora în Italia. Au fost trei luni de zile, poate cele mai faine de până atunci... Venezia, Padova, Concordia Sagittaria, Caorle... sunt doar câteva din locurile vizitate... plus stat la piscină toată ziua, mâncat pannini, gellata, pasta şi pizza. Nici nu-i de mirare că m-am îngrăşat 15 kg în 3 luni, nu? Altă mentalitate, alt comportament... totul diferit... A fost foarte fain... Ce am făcut timp de trei luni... m-am "perfecţionat"... atunci la internet, căci eram varză, nu ştiam mare lucru la calculatoare... Am făcut poze o grămadă, am aranjat o colecţie impresionantă de timbre pe naţiuni, colecţii, şi în ordine cronologică, mă plimbam aproape zilnic la piscină, unde lucra sora mea şi făceam baie, mâncam pannini. Am vizitat Castelul de la Miramare, singurul castel din Italia ce aminteşte de dominaţia familiei de Habsburg asupra Italiei, situat sus pe stânci, într-un golf. Au urmat apoi pe listă Venezia, cu minunata şi vestita ei, Piazza San Marco, unde am fost invadat de porumbei


(acum nu va mai fi aşa, pentru că Parlamentul Italian a emis sau va emite o lege ce nu va mai permite hrănirea porumbeilor.), Padova cu minunata ei grădină botanică şi Basilica San Antonio, Concordia Sagittaria, cu Via Appia şi prima biserică creştină din Europa... şi multe dale mari de piatră, cu inscripţii epigrafice latine, precum şi catacombe...

La Venezia, totul era superb... Până când m-am luat după un indicator fals spre Piazza San Marco, şi am ajuns într-o fundătură...Ne-am dat seama şi am remediat situaţia... Totul e fain acolo, dar când miroase a apă sărată şi scoici sau peşte, îţi vine s-o iei la fugă. După ce am văzut Basilica San Marco, la ieşire, în stânga erau nişte trepte foarte abrute ce duceau la balcon... Şi ne-am dus şi noi... Sus erau patru cai de bronz, auriţi iar de privelişte nu mai spun nimic...

Se vedea Canal Grande şi insula Murano, unde sticlarii fac celebra sticlă... ( Ştiţi cum să recunoaşteţi un vas din sticlă de Murano de un kitsch? - Vasul de sticlă de Murano n-ar trebui să se spargă dacă-l arunci pe jos intenţionat.). Cea mai naşpa senzaţie, când mergi cu trenul la Venezia e că parcă de la un moment dat mergi pe apă cu trenul. Nu vezi nimic, în jur, decât apă, iar terasamentul şinelor nu se extinde mai mult să fi sigur că meri pe ceva solid... În drumul de la Venezia spre casă m-or trecut şi pe mine urgenţele fiziologice. Dar nu ştiam cum să deschid uşa toaletei. A venit un controlor, care mi-a arătat un buton, butonul magic. În tren, o toaletă mare, foarte curată, de puteai să mănânci de pe jos sau închipuiţi-vă la spaţiu, puteai face liniştit sex în ea...

La Castello Miramare, castel ce a aparţinut lui Massimiliano de Harburg, arhiduce al Imperiului Habsburgic şi Împărat la Mexicului, executat în această ţară, se făceau scufundări. Până ce fostul prieten al surorii mele, Ivan, a făcut o şedinţă de scufundări, noi am vizitat castelul, şi grădina acestuia... Nu am cuvinte... SPLENDID! Vi-l recomand să-l vizitaţi, dacă mergeţi în zona Trieste.

La Padova, ne-am chinuit efectiv să găsim Grădina Botanică. Întrebam lumea, ei ziceau, aici după colţ, nu se poate să nu-l gasiţi... Cred că am luat vreo 7 colţuri, până când în sfârşit am ajuns la Grădina Botanică din Padova. Aceasta a fost prima grădina botanică din lume, constituită pentru a se cerceta şi învăţa pe plante.

Aici am avut şi o astfel de experienţă, observând la un moment două lesbiene, care stăteau pe o bancă, cu picioarele încolăcite şi sărutându-se pasional. Ce n-aş fi dat să fiu şi eu cu ele...

După ce am terminat de vizitat grădina botanică, am mers la Basilica San Antonio, biserică ce are în lateral celebra statuie ecvestră a lui Gattamellata. Aici, am putut observa moaştele Sf. Anton: limba care n-a putrezit şi care şi azi are o culoare rozalie, bucăţi din scalp, mandibulă şi haina pe care o purtase cândva sfântul, şi frumosul său mormânt. Aici, într-o capelă, unde se dădeau binecuvântări, erau un preot ce vorbea cu toţi turiştii în limbile lor... A vorbit şi română. În spatele nostru, erau nişte asiatici din Orientul Îndepărtat.




Când turul Basilicii San Antonio s-a încheiat, am mers în Pratto della Valle, să mâncăm. Pratto ăsta e un parc verde, mare, oval, înconjurat din toate părţile de apă, de fapt de un şanţ cu apă, şi statui foarte înalte... Nu ştiu, cred că or fi statui de sfinţi...



Păcat că n-am putut vizita Scrovegni-u'... muzeu cu picturile lui Giotto... În schimb ce mi-a plăcut la Padova e faptul că oraşul e plin de parcuri verzi, în care vezi la tot pasul îndrăgostiţi stând pe iarbă sau tineri cu animale. Unn lucru superb în Padova, e Universitatea din oraş, după câte ţin minte printre primele din Europa. O clădire mare, albă, impunătoare...
Fiecare seară ieşeam la bar, Ducca Bar, unde mâncam pannini gratis şi beam la suc pânu nu mai puteam.


În seara când era Super Cupa Europei, unchiul prietenului lui soră-mea a venit să mă cheme să mergem să mâncăm îngheţată. Era 23.30, ora Italiei, şi am fost puţin contrariat de oferta lui, dar el mi-a zis: Eu dacă am poftă de îngheţată noaptea la orele 2 şi nu am în casă, merg în oraş. Şi am mers în centru la Pordenone. Eram amândoi cu cofrajele pline de gellata, şi a venit un pici, care îl tot întreba pe Ivo, acesta era numele unchiului, cum îl cheamă. Acesta i-a răspuns, şi l-a întrebat la rându-i care-i e numele. Pe copilaş îl chema Ivan, era italian, iar mama lui era româncă de pe la Hunedoara. Un lucru ce m-a mirat foarte tare e că în zona unde locuia sorămea sunt foarte mulţi africani, de culoare.

Am văzut şi marea în Italia. La Brussa şi la Caorle... La Brussa, am mers dimineaţa la 5 la mare, cu Ivo. Am făcut jumătate de oră până la mare. Poate vă întrebaţi ce căutam aşa de matinal la mare. Ivo are detector de metale, şi vroia să vadă dacă turiştii n-au pierdut obiecte: a găsit bani, gloanţe, trase sau netrase, inele, cercei, lanţuri, brăţări, de-a lungul timpului cu acest instrument.

Am ajuns într-un loc mare de parcare, iar în faţa noastră se afla o pădurice. Am străbătut păpduricea, nu prea lată, şi la un moment dat s-a deschis în faţa ochilor mei, marea. O plajă pustie la orele 6 ale dimineţii, plajă pe care se afglau un cuplu de îndrăgostitţi, un om ce făcea jogging, şi un bărbat ce admira răsăritul. Ăştia erau toţi. Treptat însă, plaja s-a aglomerat, astfel încât la orele amiezii nu mai aveai loc să calci pe plajă. Când s-a aglomerat, ne-am enervat şi-am plecat. Am mers odată la Brussa cu mama, cu Ivo, cu soră-mea şi cu bunica lui Ivan. Ivo a găsit un petec de plajă gol, pe care făcea căutări cu detectorul, iar soră-mea mi-a spus că lângă noi se postase o româncă, moldoveancă, care îl avertitzase cică pe domnul italian de lângă noi, cu care era, să aibă grijă la bagaje... acest gest m-a înfuriat, amvrut să-i zic vreo două, în româneşte, acelei doamne, dar poate e mai bine că m-am abţinut.

La Caorle, am fost de Sfânta Marie Mare sau Fer Agosto la ei. Acolo, plajă organizată, nu aşa. Pe plajă era o biserică foarte frumoasă, construită de pescari în cinstea Sfintei Fecioare, care salvase un grup de pescari dintr-o furtună pe mare. Apoi am asistat la un superb foc de artificii, la orele 22, ce a durat o oră. Mi s-a înţepenit gâtul, cum stăteam şi mă minunam acolo.

Tot de Fer Agosto, am fost şi la piscină. Cum era vreme frumoasă, italienii erau liberi, s-au îngrămădit toţi la piscină. Era atât de full că n-aveai loc în piscină. În ziua aia era să mă înec. Am avut noroc cu un tip, care şi-a dat seama şi m-a dus într-un loc cu apă mai mică.

După ce mi-am terminat şcoala postliceală, am încercat la facultate. Cu ajutorul Danei Haja m-am pregătit la istoria româniei iar cu Camelia Popescu, aşa o chema, numele de fată, la limba română. Am dat examen, da EXAMEN, la Administraţie Publică şi la Drept. artea de Istorie am făcut-o excelent, făcând 3 greşeli din 40 de întrebări la testul grilă, limba română fiind aceea care iar, mi-a pus piedică să intru la Facultate. La ultimul punct, din subiectul de lb română era un eseu de 3 pagini despre Povestirea în ramă - Mihail Sadoveanu. Am rămas fără timp.

Am decis să mă angajez, şi asta am făcut. La Milli, la fabrica de lapte ca producător produse lactate. Am lucrat din greu o săptămână, în tura de după-masă, iar după prima zi în tura de dimineaţă, am avut o criză de Epilepsie, din cauza oboselii cronice acumulate, în drum spre magazin. Am avut noroc că eram în parc, unde prietenii ştiu de problemele mele medicale, şi au chemat SMURDu' şi pe mama mea. Am mai lucrat, menajat, în schimbul 2, până în ianuarie 2006, deoarece urma sesiunea, şi mi-am dat demisia.

Între timp, în iulie 2005, am decis să mă înscriu la facultate, zicându-mi că dacă nu o voi face acum, nu o voi mai face deloc. M-am înscris la IFRD, să pot şi lucra. Dar pe 8 septembrie, nu mă sună secretara de la Universitate, să vadă dacă nu vreau să trec la zi, pentru că nu au suficienţi studenţi ptr. IFRD? Ba da. M-a sunat. Am zis da, fără să clipesc. Ştiam că voi trage tare un an de zile să pot trece pe locurile bugetate. Şi am trecut.

În octombrie 2006, când am intrat în anul doi de facultate, am intrat în AIESEC, după un interviu cu Emese şi Radu Spătăcean.

În această organizaţie se studenţi am activat aproape doi ani, am fost la conferinţe locale, regionale şi naţionale, mi-am făcut prieteni în toate localele din ţară dar şi din străinătate, totodată dezvoltându-mi aptitudinica cele de public speaker, mi-am îmbunătăţit limba engleză, ajungând să o înţeleg logic.

My presentation

La început... O prezentare...

Bună tuturor! Ştiu că mulţi prieteni aşteaptă cu nerăbdare să vadă cum arată blog-ul meu, dar sper ca de acum să pot fi la înălţimea aşteptărilor lor...
M-am gândit ca la început de drum pe blogger să fac o scurtă prezentare... Şi cum acesta e un blog ce aparţine unui fost student la Istorie, aş vrea să-mi prezint viaţa, succint, pe perioade istorice. Voi compara viaţa mea cu cele mai importante perioade istorice...

Voi începe cu NEOLITICUL, pentru că aceasta e perioada istorică cu cele mai multe progrese pentru omenire... Apoi va urma PERIOADA ANTICĂ - perioada când am început şcoala, şcoala primară-, EPOCA MEDIEVALĂ - şcoala gimnazială-, EPOCA MODERNĂ - Liceul- şi EPOCA CONTEMPORANĂ - toată perioada de după liceu...

Să purcedem, deci...

NEOLITICUL meu, arată cam aşa:

M-am născut la 1 Aprilie 1981, în Tg Mureş (mulţi vor râde sau cel puţin vor zâmbi, alţii vor spune că e o glumă proastă... Vă asigur, nu e). Familia din care provin are un profund background oşenesco-bănăţeano-ardeleano-secuiesc. Mama provine din Banat, din părinţi oşeni, iar tatăl meu, provine dintr-o familie mixtă, bunica fiind din zona Ciuc. La vârsta de un anişor deja a trebuit să mă confrunt cu moartea... Am făcut meningită din cauza unei doctoriţe proaste... Am avut 41 grade febră şi am stat în comă două săptămâni. Pe când specialişti nu-mi mai dădeau nici o speranţă, să trăiesc, " să apuc ziua de mâine", exact acestea au fost cuvintele doctoriţei care mă trata pe mine, eu am ţinut cu tot dinadinsul să o contrazic... Am deschis ochii, nişte ochi mari, cât cepele... ca în această poză...

Au trecut anii, şi la vârsta de 6 ani am mers în sanatoriu la Băile 1 Mai, lângă Oradea, deoarece, având hemipareză pe dreapta, eram "stângaci forţat". Acolo am dus-o foarte bine timp de trei luni, săptămânal fiind vizitat de o mătuşă de-a mea, iar îngrijiitoarele-mi spuneau că venise mama mea.

PERIOADA ANTICĂ îşi mai lasă încă simţită prezenţa la mine, deoarece încă mai frecventez şcoala. La vârsta de 7 ani, am început şcoala, scoală pe care o mai continuu şi azi, acum fiind masterand. Ţin minte doar, că eram un grup de 42 de elevi în clasa întâi, în jur de 30 dintre acestea terminând împreună ciclul primar şi apoi cel gimnazial. La şcoală, am picat într-un grup de elevi, unii mai năbădăioşi, unii mai cuminţi. 1 Aprilie, s-a-ntâmplat să-l prindem la şcoală o dată sau de două ori. Era un adevărat festin pe colegi, deoarece eram nascuţi 4 elevi pe acea dată. Eu, împreună cu doi fraţi gemeni, o fată, Ioana şi un băiat Bogdan, si un alt coleg, Emiluţ. În această perioadă mi-am spart arcada la şcoală, jucând prinsa sau acasă bărbia de două ori, şi arcadele amândouă în ultima seară de vacanţă de iarnă, în clasa a IV-a parcă.

EPOCA MEDIEVALĂ a venit foarte repede, cu multe năzbâtii, peripeţii... Timpul a trecut rapid, şi am început şi ciclul gimnazial, la şcoală. Acum mi-am perfecţionat arta copiatului la extemporal, reuşind să copiez profesori, foarte temuţi şi de necopiat. Am copiat la fizică, sub nasul profesoarei, am copiat la chimie, pe cea mai temută profesoară. Tot acum au reapărut problemele mele medicale, care de-atunci mă urmăresc. La începutul lui August, 1997, eram la ţară, la Ideciu de Sus, unde jucam fotbal toată ziua, pe căldura cea mai mare, de la orele 14, în loc să joc seara, când se mai răcorea. Am căzut, şi m-am lovit la spate, speriind o grămadă de lume. Am fost internat la o clinică, şi după mai multe investigaţii, EEG-uri, am fost diagnosticat cu Epilepsie. De-atunci sunt tot cu tratament. Până ce am terminat liceul, am fost tratat de dl dr. Micheu Cristian, care prin clasa a XI-a m-a zis că s-ar putea să pot face şcoala de şoferi. Însă n-a fost să fie, crizele mele reapărând în forţă. O altă problemă, cu care m-am confruntat a fost balbismul, adică bâlbâiala. Am avut foarte mari probleme, atât de mari, încât nu puteam fi ascultat oral la şcoală în liceu.

Într-un an de Crăciun, vroiam să merg la unchiu' Nelu la Ideciu de Sus, locul unde-mi petreceam vacanţele, fie ele de vară sau de iarnă, din prima până în ultima zi. Atunci, ningea atât de puternic în 23 decembrie, încât nu se putea vedea la juma' de metru în faţă. Drumu' care trebuia făcut în 30 de minute l-am făcut în 2 ore, iar când am ajuns acolo, am început să bocesc că vreau acasă; bine că n-am venit, pentru că două seri mai târziu, mergând cu prietenii la colindat am făcut o grămadă de bani. O altă păţanie de-a mea e atunci când m-am rătăcit în satul natal al mamei, Uivar. După slujba de Înviere, vărul meu, Ionuţ, a propus să mergem la discoteca din sat , dar el cum fusese deja acolo în timpul slujbei, m-a lăsat afară când am mers cu toţii. Astfel am ajuns eu, străin de acel sat, să hoinăresc la orele 2 noaptea pe uliţe foarte întunecate, pe care câinii păreau ameninţători doar dacă începeau să latre. Am ajuns acasă cu gardienii publici, care m-au luat la un interogatoriu, mai ceva ca la FBI. Faza de la casa bunicului a fost cea mai hazlie, unul din gardieni ciocânind în geam. Unchiul meu, un tip cu simţ al umorului foarte dezvoltat a replicat "mă, nu mai bate în geam că vin la tine şi-ţi sparg ouăle". Această acţiune s-a repetat de două-trei ori, până când unchiul meu, iritat, a ieşit afară, şi spre mirarea sa, m-a văzut pe mine, de la gât în sus şi două chipiuri. Gardianul a întrebat: "Al vostru e fecioru' ăsta?". Unchiu' meu a replicat da. Vărul meu când a ajuns acasă dimineaţa, dar a fost primit cu o ceartă serioasă din partea unchiului meu, pe faza asta.

Anii EPOCII MODERNE, liceul, i-am petrecut la Electromureş, într-o clasă de Filologie, fugind de matematică ca dracu' de tămâie. Aici am fost într-un colectiv frumos, fiind 4 băieţi înconjuraţi de fete, 16 fete. A fost foarte fain... peripeţii, întâmplări, chiuluri, copieri la teze şi extemporale, distracţie. Acum am învăţat ce înseamnă onoarea şi cuvântul dat. Am făcut pariu, cu un coleg, că nu mă voi tunde deloc un an de zile. Eu am câştigat pariul, dar el nu şi-a onorat nici până azi pariul... o alocaţie de 5 lei, pe vremea aceea.

La limba latină am avut o profesoară care ne-a dat temă din prima oră, şi noi nu ne-am făcut-o, nici unul. A urmat Iadul, la ora următoare... toată clasa fiind ascultată la tablă... în 2 ore... s-a lăsat cu note destul de mici. Apoi a încercat să chiulim de la Istorie, ştiind că d-na profesoară Puşcaş, e în şcoală. Când să ieşim pe uşa şcolii, d-na profesoară iese în uşa bibliotecii şi ne întreabă: Unde mergeţi copilaşi?...adik ăştia...

Îmi cer scuze pentru calitatea fotografiei...

A urmat apoi examenul de Bacalaureat... nici nu m-am stressat prea tare. Am avut puţine emoţii pentru că fusesem sărit şi omis de pe listă. Am sunat-o pe fosta dirigintă, şi am întrebat-o ce e de făcut? Ea mi-a răspuns să mă liniştesc, şi să merg dimineaţa cu mama la liceu, să vorbim cu dl director. L-am prins acolo, şi fusese mirat şi el că pe mine mă săriseră. La proba de limbă engleză, fusesem planificat la orele 18.00, iar eu, liniştit la 16.30, m-am apucat de un duş. Nu mă sună colegul să-mi zică... Mă în 5 minute să fii aici, pentru că tu urmezi, s-a devansat ora. Eu eram sub duş, plin de săpunele, şi... colac peste pupăză, se stricase duşu'.

Eu am fost singurul elev din generaţia mea de la liceu, care am dat bacalaureat la limba latină, şi domnul de la comisia de Bacalaureat a spus că la limbile moderne nu e permisă folosirea dicţionarului. Eu atunci am replicat, că limba latină e limbă clasică, şi fără dicţionar n-ai nici o şansă să te descurci la traducerea unui text, mai ales Cicero, Caesar, Sallustius, Titus Livius. Până la urmă am avut noroc, pe foaia de concurs, la ultimul subpunct înainte de prezentarea subiectului, scria... Se permite folosirea dicţionarului latin-român. În acel moment, mi-am zis, am luat bacu'... La Istorie Contemporană în 50 de minute făcusem subiectul pe ciornă şi pe curat şi am şi ieşit. Am avut un subiect foarte frumos... Italia şi Germania în Planul Marshall.

Prezentarea mea VA URMA cu un al doilea articol... Perioada de 8 ani de după liceu... ASAP... promiss