Ieri, mergând spre şcoală, am ajuns în staţia de autobuz. Acolo, era un tânăr, care aştepta acelaşi număr de autobuz ca şi mine. Ce e rău în asta sau lipsă de educaţie pân-aici, vă-ntrebaţi? Nimic, dar gestul pe care-l făcea acel tânăr, era un gest de-a dreptul scârbos. La fiecare 10-15 secunde scuipa pe jos. Acest gest m-a făcut, clar, să-i întorc spatele. Probabil nu l-au învăţat părinţii pe el şi pe celelalte mii de tineri, ce săvârşesc acelaşi gest, că nu e frumos să scuipi pe stradă. Un alt aspect al acestei probleme, e, el scuipă şi acasă pe jos? Îşi umple toată casa cu scuipaţi? Eu unul nu cred aşa ceva. Cum se poate abţine acasă, poate cu mult stoicism să încerce s-o facă şi când e în public. sau, acelaşi gest îl face şi când e cu prietena lui? Asta chiar n-o mai cred, că l-ar părăsi în secunda imediat următoare. Acest comportament are doar dezavantaje. de ce scuipă tinerii pe jos? Se cred mai tari, teribilişti, dar ei nu ştiu că se pot împrăştia o grămadă de boli, aşa. Are dreptate mama când îmi zice, abia intrat pe uşă să mă descalţ, să nu mai fac paşi cu încălţămintea de stradă în picioare, că nevrând călcăm în scuipaţi, la fiecare mm pătrat, iar apoi aceşti scuipaţi îi transportăm în casă. Tinerii care scuipă pe jos ar merita o amendă grasă, pentru murdărirea spaţiului public, şi o prelegere despre comportamentul pe care ar trebui să-l adoptăm toţi pe stradă.
Acum am de gând să schimb tonul, şi am să pomenesc de un lucru fain. Flashback-uri de amintiri plăcute. M-am întâlnit pe autobus, cu o prietenă, care mergea şi ea la cursuri. Tot drumul l-am presărat cu amitiri plăcute pe care le-am trăit cu ajutorul AIESEC, o asociaţie de studenţi, care m-a ajutat foarte mult, reuşind să-mi dezvolt cu ajutorul ei mai multe skill-uri: public speaking, presentation, cele de vorbitor de limbă engleză. Apoi am avut o oră de 4 ore faină, cu cel căruia eu îi spun, Don Faby, am râs mult, pe baza unor perle scoase de studenţi, sau mi-am amintit că, în anul 1 fiind, am dat examene parţiale la istorie antică, la domnul profesor Husar (Dumnezeu să-l odihnească în PACE!), şi cum a venit dumnealui la mine şi mi-a zis: Hoţa, două ore m-am chinuit să-ţi descifrez scrisul.
Pe la 7 seara am ieşit tot un zâmbet de la oră, începuse să mă doară falca de atâta râs, dar mă chinuia foamea. Am ajuns chiar pe colţ la Eldi, (cum intri în centru dinspre cetate, pentru cunoscătorii oraşului Tg-Mureş) şi am intrat să-mi iau ceva de mâncare. Am găsit corn cu susan, delicatese cu care am crescut în gimnaziu şi liceu şi o brânzoaică. Am fost plăcut surprins să aflu acel gust cu care am fost obişnuit să-l simt. Mi-a trecut prin faţa ochilor, ca un flashback, toată perioada gimnaziului, colegi, profesori, precum şi cea a liceului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu