30 dec. 2008

Un adevarat "DOLCE FAR NIENTE"...

Din 21 decembrie traiesc o experienta unica, un "dolce far niente", cum n-am mai visat. De cand am decolat din Tg-Mures, mi-a placut cu avionul. Mi-am zis ca o astfel de experienta trebuie musai sa mai am. Deja am si planuit urmatoarea destinatie pentru mers cu avionul... Danemarca. Cum de la noi din Tg-Mures este cursa directa pana la tusa Moni, am si vorbit cu ea, urmeaza doar sa merg acasam, sa-mi gasesc un post de munca si sa castig bani, care sa-mi permita sa economisesc sa merg acolo.

Dar sa nu deraiem de la subiect. Am ajuns duminica seara, 21 decembrie, pe aeroportul Marco Polo din Venezia, de unde ne-a ridicat sora mea. De atunci mananc in fiecare zi tipuri noi de mancare (de exemplu azi, 30.12., la pranz am avut Timballo, o mancare mai complicata din sud, cu paste, mortadellla, chiftelute


iar seara am mancat Foccacia, aluat gros cu rosii si masline),



dorm, fac traducere pentru scoala (din cartea atentie "Istoria Terorismului din Antichitate pana la Al-Qaeda), ma uit la televizor si mai ies la o plimbare, fie per pedes apostolorum, fie cu masina, in locuri fantastice, joc rummy si pierd, fir-ar!. De exemplu aseara am fost la Poffabro, unde locuitorii confectioneaza tot felul de iesle, aici denumiti preseppi. Mia mjulte imaginni de preseppi veti gasi in albumul de poze "Aventura Italiana" de la my gadget, pe dreapta.






In 27 decembrie am vizitat Venetia, a treia oara, si am descoperit ceva cu totul nou. Poduletele de peste canale, Puntea suspinelor in constructie, si o minunata statuie ecvestra cu simbolul SPQR, intr-una din parti. Va rog nu ma intrebati cine e in acea statuie, inca nu am aflat. Dar o voi face. Sper curand.




Intre timp, in 5 am fost la focul ce se face anual aici, numit Fallo. traditia spune ca la Fallo, se arde tot raul, si corpul se purifica. Am trait o caldura imensa de peste 30 de grade, dintr-o data, la minus vreo 2 grade afara. L-am inregistrat. Iata-l...




O experienta noua si totodata placuta, am trait azi, 10.01.2009. Ne porneam spre casa din Italia. Am mers intr-un magazin, sa mai iau ceva cadouri si am ajuns la poarta de imbarcare exact in momentul cand trebuia sa ne imbarcam. La poarta 14 a aeroportului scria ca avionul nostru are intarziere, si porneste la 11.45. Apoi am mers sa ma interesez ce se poate face, sa vad daca prindem legatura daca mergem cu intarzierea respectiva. Cea de al ghiseul respectiv, si-a sunat colega si m-a directionat spre locul de unde mi-am luat biletul. Cand am ajuns acolo, scria deja canceled la zborul nostru. Un domn amabil, de vreo 45-50 ani, angajat al aeroportului sau al companiei aeriene Malev, nu stiu sigur, ne-a dat doua posibilitati. Fie mergem din nou la Aviano, la sora mea, fie mergem la un hotel, (Villa Braida... www.villabraida.it), aproape de aeroport, totul platit de Malev. Am ales a doua optiune. Si iata-ma ajuns la Villa Braida fosta resedinta medievala a familiei Braida sau Brayda. Totul la superlativ aici. 3 mese gratis... pranz, deja mancat... pasta con ragu, legume cu carne de vita in sange, si panna cotta cu fructe de padure. Dupa un somn de aproximativ o ora am venit la interet point. cum privesc spre stanga, e un coridor luminat cu candelabre din sticla de Murano. In capat, se desfasoara o nunta. Toate pozele le veti putea gasi in albumul Aventura Italiana din gadgetul MY ALBUMS.

22 dec. 2008

Sentimente contradictorii...

Ciao!, tuturor. Traiesc din 17 o mare frustrare,si suparare, dar si o mare bucurie, de ieri seara.

Marea mea frustrare se refera la faptul ca din 17 decembrie nu am fost in stare sa postez un articol in cinstea eroilor care nu trebuie niciodata uitati, incepand cu 17 decembrie, si care, in decembrie 1989, acum 19 ani si-au sacrificat viata pentru noi. Iar noi, din lipsa de respect ne facem ca uitam de ei, pe tot parcursul anului, doar intre 17 si 22 decembrie le aducem recunostinta. Anul acesta am aflat de un site dedicat acestor oameni curajosi, care nu s-au sfiit sa strice "Jos Comunismul", Jos Dictatura familiei Ceausescu"

Cinste, memorie eterna si recunostinta profunda, din partea mea, celor care au fost in strada in decembrie 1989, impotriva regimului comunist,incepand cu Timisoara, si au continuat, facand sase auda la Bucuresti si peste hotare! Macar din recunostinta pentru acesti oameni, sa incercam sa indreptam lucrurile, acum, in ceasul al 13 -lea si sa facem ceva bun pentru noi toti, romanii de pe aceste meleaguri, pana nu ne infuriem toti si parasim tara.


Ziceam de o frustrare, dar si de un motiv de bucurie. Frustarea ati vazut-o, acum sa va spun si bucuria... Ieri, incepand cu orele 16.00, ora Ro., am pus pentru prima oara piciorul intr-un avion si am zburat. Nu pot sa va explic peisajul dintre nori, in cuvinte sau ceea ce simti in momentele de despartire de sol sau de aterizare. Stiu doar ca am ajuns cu bine, cu voia lui Dumnezeu. Motivul de buucurie e acela ca ma venit la surioara mea sa petrecem impreuna sarbatorile de iarna. Poze din aceasta frumoasa aventura veti putea vedea, multumita Gabrielei Pop, prietena mea cea draga, care desi sarbatori de iarna fiind, mi-a imprumutat aparatul ei foto. Acestea vor fi postate in gadgetul My Albums, de sub my favourite movies. Va atat curiozitatea cu doua -trei poze facurte in avionul de Tg-Mures - Budapesta.







Si nu in ultimul rand, gandul meu sta alaturi de colegele mele de facultate, Ioana si Sanda, a caror mama am inteles ca a fost operata de urgenta cu cateva zile inainte de a ne porni din Romania.

14 dec. 2008

Adrian Iosif Cocoană - CRIMINAL ÎN LIBERTATE

Scriu din nou, despre acest individ, căci altfel nu-l pot numi. Aseară ştirile au anunţat că i s-a prelungit mandatul de arestare de către Tribunalul din Timişoara. Acum, în urmă cu max. 10 min, deci pe în 18.13 - 18.20, s-a anunţat la ştiri că Judecătoria de pe lângă Tribunalul Dolj l-a eliberat. Păi, măi fraţilor, lamuriţi-mă şi pe mine cu o chestie... Cocoană omoară un om la Timişoara, şi e eliberat de Tribunalul din Dolj, când cel din Timiş, în urmă cu aproximativ 24 de ore i-a prelungit mandatul. Nu mai înţeleg nimic.


Zic CRIMINAL, pentru că el doctor fiind, accidentează mortal un om, fuge de la locul accidentului, în loc să încerce să-l salveze pe bietul băiat accidentat. Şi părăsirea locului accidentului e un lucru foarte grav. Şi ce e cel mai grav, l-a accidentat pe TROTUAR. Şi când conduce un Ferrari, să nu-mi mie că el conducea cu viteza regulamentară de 50 de km pe h.



Datorită banilor săi mulţi pe care îi deţine, a reuşit să iasă. GRAV! Cu ajutorul bogăţiei sale, sfidează LEGEA.
Dacă scapă cu basma curată, şi există şanse, după câte observ, să scape, va circula din nou pe străzi. PĂZEA!
Nu ştiu ce conştiinţă are aceast om sau ce om poate fi ăsta, care ucide un om, cu maşina şi circulă liber pe străzi. Dacă n-ar fi avut averea pe care o deţine, ar fi putrezit în închisoare.
nimeni n-ar trebui să fie deasupra legii, dar banii şi interesele, te ajută.
ACOLO ÎI E LOCUL!

8 dec. 2008

Reintoarcere in trecut... sau salt peste ani... 10 ani, mai bine zis

Au trecut 10 de ani de când n-am mai dormit o noapte la "unchiu' Nelu şi tuşa Lili." Îmi doream nespus de mult să merg, să-i văd, să văd cum se mai descurcă. Oportunitatea de a merge din nou la Ideciu de Sus, locul vacanţelor mele, a venit, brusc, şi am decis să merg să văd care e atmosfera, starea de spirit.
Mi-a luat mult, până mi-am luat inima în dinţi să merg. eram obişnuit cu vacanţe trăite în lux, "unchiu' Nelu'", fiind magazioner-şef la Amis S.A, la Reghin, iar noi duceam o vacanţă fără griji şi lipsuri. Au venit şi vremurile grele, asupra familiei Pantea, care avusese grijă de noi, în vacanţe, şi noi, mai ales eu, îi loc să-i susţin prin prezenţa mea, am simţit acum, că am dat bir cu fugiţii.
Am mers cu trenul până la Reghin, şi de-acolo, am vrut să iau taxi-maxi. Ajunsesem la gară, imediat după ce taxi-maxi de ora 11 plecase, şi mai aveam unul orele 13. Am stat în faţa gării, şi având la mine hârtie şi pix mi-am făcut un afiş cu "Ideciu de Sus". Am stat cu stăruinţă şi cu stoicism. La un moment dat, opreşte un Volkswagen alb, Passat. Şoferul se uită la mine şi-mi zice... URCĂ. Îmi zice în primele momente, după ce am urcat, şoferul a spus că a văzut afişul meu cu IDECIU DE SUS şi l-a intrigat foarte mult, vroind să afle unde mai exact merg în acel sat. În prima secundă, când l-am văzut, mi-am dat seama cine e şoferul... era Dorinel, vecin şi coleg de-al meu de joacă, pe uliţele satului.
Până la Ideciu, am tot povestit, vrute şi nevrute, despre mine, despre ei, despre prietenii comuni. Am ajuns la Ideci, locul atâtor nebunii: am mâncat 5-6 kg de cireşe singur, ca dupaia să le vomit, am mers la baie la Mureş, în fiecare an, m-am îndragostit de trei fete din sat, două fiind surori: Ancuţa şi Delia. Cea mare, Ancuţa, e profesoară la Constanţa; cealaltă din trei, Cerasela, s-a măritat cu unul din cei mai buni prieteni ai mei, Lel Stoica.
Am stat prin casă sâmbăta, şi m-am jucat şah şi nu te supăra frate plus ceva lectură şi belit ochii la cretinizator (televizor).
Duminică, micuţul Septimiu, de doar 8 ani, de la ora 6 dimineaţa tot aştepta să mă trezesc, făcând ture din 10 în 10 minute.
Mai pe la 2-3, am mers în vizită la fratele Lilianei. Îmi pare rău, dar nu ştiu cum se scrie numele, e un nume săsesc, care tradus e Gheorghe. La ultima mea vizită la ei, aveau o fată de 6 ani, care acum are 16 ani şi un băieţel de vreo 3-4 ani. El acum e în clasa a VIII-a. Din păcate n-am putut săi văd, ei nefiind acasă. Am retrăit câteva năzbâtii şi cu ei, prin povestire... A fost foarte frumos, dar frig. Niu ştiu cum făceam când eram mic, iarna. să ies la urgenţele fiziologice pe temperaturi de minus 10 - minus 15 grade şi n-am murit.
Văzând că, Septimiu e foarte bucuros că am mers la ei şi că m-a cunoscut, am decis să mai stai o zi, până luni. Luni, însă, am îngheţat de-a dreptul. Ninsese, şi eu eram în blugi şi în adidaşi de piele întoarsă. Visam la un duş fierbinte şi la căldura ce mi-o voi fi făcut acasă. La ora 8.20 am pornit din Ideci spre Reghin, iar la 9.00 am pornit spre Tg-Mureş. la ora 10 eram acasă.
În staţia din 7 noiembrie, în timp ce aşteptam 19, am sunat-o pe Camelia, d-ra cu crema de bebeluşi, remember, s-o felicit de ziua ei.
Cum am mers de Sf. Nicolae la Ideci, toţi m-au întrebat, dacă am fost cuminte şi merit vreun cadou. Eu vă spun şi acum opinia mea. La mine, moşu a fost foarte darnic cu mine, deşi am fost foarte rău. Consider că moşu a venit mai repede cu 4 luni la mine, şi am mers în Elveţia şi Germania şi mai merg acum şi în Italia. Deci nu pot să mai am pretenţii de cadouri.
Tuturor cititorilor blog-ului meu le urez o iarnă faină.

4 dec. 2008

Lipsă de educaţie şi flashback-uri plăcute

Ieri, mergând spre şcoală, am ajuns în staţia de autobuz. Acolo, era un tânăr, care aştepta acelaşi număr de autobuz ca şi mine. Ce e rău în asta sau lipsă de educaţie pân-aici, vă-ntrebaţi? Nimic, dar gestul pe care-l făcea acel tânăr, era un gest de-a dreptul scârbos. La fiecare 10-15 secunde scuipa pe jos. Acest gest m-a făcut, clar, să-i întorc spatele. Probabil nu l-au învăţat părinţii pe el şi pe celelalte mii de tineri, ce săvârşesc acelaşi gest, că nu e frumos să scuipi pe stradă. Un alt aspect al acestei probleme, e, el scuipă şi acasă pe jos? Îşi umple toată casa cu scuipaţi? Eu unul nu cred aşa ceva. Cum se poate abţine acasă, poate cu mult stoicism să încerce s-o facă şi când e în public. sau, acelaşi gest îl face şi când e cu prietena lui? Asta chiar n-o mai cred, că l-ar părăsi în secunda imediat următoare. Acest comportament are doar dezavantaje. de ce scuipă tinerii pe jos? Se cred mai tari, teribilişti, dar ei nu ştiu că se pot împrăştia o grămadă de boli, aşa. Are dreptate mama când îmi zice, abia intrat pe uşă să mă descalţ, să nu mai fac paşi cu încălţămintea de stradă în picioare, că nevrând călcăm în scuipaţi, la fiecare mm pătrat, iar apoi aceşti scuipaţi îi transportăm în casă. Tinerii care scuipă pe jos ar merita o amendă grasă, pentru murdărirea spaţiului public, şi o prelegere despre comportamentul pe care ar trebui să-l adoptăm toţi pe stradă.
Acum am de gând să schimb tonul, şi am să pomenesc de un lucru fain. Flashback-uri de amintiri plăcute. M-am întâlnit pe autobus, cu o prietenă, care mergea şi ea la cursuri. Tot drumul l-am presărat cu amitiri plăcute pe care le-am trăit cu ajutorul AIESEC, o asociaţie de studenţi, care m-a ajutat foarte mult, reuşind să-mi dezvolt cu ajutorul ei mai multe skill-uri: public speaking, presentation, cele de vorbitor de limbă engleză. Apoi am avut o oră de 4 ore faină, cu cel căruia eu îi spun, Don Faby, am râs mult, pe baza unor perle scoase de studenţi, sau mi-am amintit că, în anul 1 fiind, am dat examene parţiale la istorie antică, la domnul profesor Husar (Dumnezeu să-l odihnească în PACE!), şi cum a venit dumnealui la mine şi mi-a zis: Hoţa, două ore m-am chinuit să-ţi descifrez scrisul.
Pe la 7 seara am ieşit tot un zâmbet de la oră, începuse să mă doară falca de atâta râs, dar mă chinuia foamea. Am ajuns chiar pe colţ la Eldi, (cum intri în centru dinspre cetate, pentru cunoscătorii oraşului Tg-Mureş) şi am intrat să-mi iau ceva de mâncare. Am găsit corn cu susan, delicatese cu care am crescut în gimnaziu şi liceu şi o brânzoaică. Am fost plăcut surprins să aflu acel gust cu care am fost obişnuit să-l simt. Mi-a trecut prin faţa ochilor, ca un flashback, toată perioada gimnaziului, colegi, profesori, precum şi cea a liceului.