My Presentation... Part 2

V-am promis un al doilea articol cu perioada de după liceu până în ziua de azi...

Ei bine... după ce am terminat liceul, am dat la facultate, la Română-Engleză, dar cunoştiinţele mele de lb. engleză ajungeau doar pentru nota 4.00. Aşadar, am intrat la taxe, şi am refuzat să merg. Tot atunci am încercat şi la teatrologie, sau critică de teatru, dar eram al treilea sau al doilea la taxe, şi mi-am zis că mă voi odihni un an, după care voi încerca din nou.
Anul următor m-am înscris la o şcoală postliceală de Control Sanitar-Veterinar. În vacanţa dintre cei doi petrecuţi în această şcoală am făcut prima mea ieşire în afara României, vizitându-mi sora în Italia. Au fost trei luni de zile, poate cele mai faine de până atunci... Venezia, Padova, Concordia Sagittaria, Caorle... sunt doar câteva din locurile vizitate... plus stat la piscină toată ziua, mâncat pannini, gellata, pasta şi pizza. Nici nu-i de mirare că m-am îngrăşat 15 kg în 3 luni, nu? Altă mentalitate, alt comportament... totul diferit... A fost foarte fain... Ce am făcut timp de trei luni... m-am "perfecţionat"... atunci la internet, căci eram varză, nu ştiam mare lucru la calculatoare... Am făcut poze o grămadă, am aranjat o colecţie impresionantă de timbre pe naţiuni, colecţii, şi în ordine cronologică, mă plimbam aproape zilnic la piscină, unde lucra sora mea şi făceam baie, mâncam pannini. Am vizitat Castelul de la Miramare, singurul castel din Italia ce aminteşte de dominaţia familiei de Habsburg asupra Italiei, situat sus pe stânci, într-un golf. Au urmat apoi pe listă Venezia, cu minunata şi vestita ei, Piazza San Marco, unde am fost invadat de porumbei


(acum nu va mai fi aşa, pentru că Parlamentul Italian a emis sau va emite o lege ce nu va mai permite hrănirea porumbeilor.), Padova cu minunata ei grădină botanică şi Basilica San Antonio, Concordia Sagittaria, cu Via Appia şi prima biserică creştină din Europa... şi multe dale mari de piatră, cu inscripţii epigrafice latine, precum şi catacombe...

La Venezia, totul era superb... Până când m-am luat după un indicator fals spre Piazza San Marco, şi am ajuns într-o fundătură...Ne-am dat seama şi am remediat situaţia... Totul e fain acolo, dar când miroase a apă sărată şi scoici sau peşte, îţi vine s-o iei la fugă. După ce am văzut Basilica San Marco, la ieşire, în stânga erau nişte trepte foarte abrute ce duceau la balcon... Şi ne-am dus şi noi... Sus erau patru cai de bronz, auriţi iar de privelişte nu mai spun nimic...

Se vedea Canal Grande şi insula Murano, unde sticlarii fac celebra sticlă... ( Ştiţi cum să recunoaşteţi un vas din sticlă de Murano de un kitsch? - Vasul de sticlă de Murano n-ar trebui să se spargă dacă-l arunci pe jos intenţionat.). Cea mai naşpa senzaţie, când mergi cu trenul la Venezia e că parcă de la un moment dat mergi pe apă cu trenul. Nu vezi nimic, în jur, decât apă, iar terasamentul şinelor nu se extinde mai mult să fi sigur că meri pe ceva solid... În drumul de la Venezia spre casă m-or trecut şi pe mine urgenţele fiziologice. Dar nu ştiam cum să deschid uşa toaletei. A venit un controlor, care mi-a arătat un buton, butonul magic. În tren, o toaletă mare, foarte curată, de puteai să mănânci de pe jos sau închipuiţi-vă la spaţiu, puteai face liniştit sex în ea...

La Castello Miramare, castel ce a aparţinut lui Massimiliano de Harburg, arhiduce al Imperiului Habsburgic şi Împărat la Mexicului, executat în această ţară, se făceau scufundări. Până ce fostul prieten al surorii mele, Ivan, a făcut o şedinţă de scufundări, noi am vizitat castelul, şi grădina acestuia... Nu am cuvinte... SPLENDID! Vi-l recomand să-l vizitaţi, dacă mergeţi în zona Trieste.

La Padova, ne-am chinuit efectiv să găsim Grădina Botanică. Întrebam lumea, ei ziceau, aici după colţ, nu se poate să nu-l gasiţi... Cred că am luat vreo 7 colţuri, până când în sfârşit am ajuns la Grădina Botanică din Padova. Aceasta a fost prima grădina botanică din lume, constituită pentru a se cerceta şi învăţa pe plante.

Aici am avut şi o astfel de experienţă, observând la un moment două lesbiene, care stăteau pe o bancă, cu picioarele încolăcite şi sărutându-se pasional. Ce n-aş fi dat să fiu şi eu cu ele...

După ce am terminat de vizitat grădina botanică, am mers la Basilica San Antonio, biserică ce are în lateral celebra statuie ecvestră a lui Gattamellata. Aici, am putut observa moaştele Sf. Anton: limba care n-a putrezit şi care şi azi are o culoare rozalie, bucăţi din scalp, mandibulă şi haina pe care o purtase cândva sfântul, şi frumosul său mormânt. Aici, într-o capelă, unde se dădeau binecuvântări, erau un preot ce vorbea cu toţi turiştii în limbile lor... A vorbit şi română. În spatele nostru, erau nişte asiatici din Orientul Îndepărtat.




Când turul Basilicii San Antonio s-a încheiat, am mers în Pratto della Valle, să mâncăm. Pratto ăsta e un parc verde, mare, oval, înconjurat din toate părţile de apă, de fapt de un şanţ cu apă, şi statui foarte înalte... Nu ştiu, cred că or fi statui de sfinţi...



Păcat că n-am putut vizita Scrovegni-u'... muzeu cu picturile lui Giotto... În schimb ce mi-a plăcut la Padova e faptul că oraşul e plin de parcuri verzi, în care vezi la tot pasul îndrăgostiţi stând pe iarbă sau tineri cu animale. Unn lucru superb în Padova, e Universitatea din oraş, după câte ţin minte printre primele din Europa. O clădire mare, albă, impunătoare...
Fiecare seară ieşeam la bar, Ducca Bar, unde mâncam pannini gratis şi beam la suc pânu nu mai puteam.


În seara când era Super Cupa Europei, unchiul prietenului lui soră-mea a venit să mă cheme să mergem să mâncăm îngheţată. Era 23.30, ora Italiei, şi am fost puţin contrariat de oferta lui, dar el mi-a zis: Eu dacă am poftă de îngheţată noaptea la orele 2 şi nu am în casă, merg în oraş. Şi am mers în centru la Pordenone. Eram amândoi cu cofrajele pline de gellata, şi a venit un pici, care îl tot întreba pe Ivo, acesta era numele unchiului, cum îl cheamă. Acesta i-a răspuns, şi l-a întrebat la rându-i care-i e numele. Pe copilaş îl chema Ivan, era italian, iar mama lui era româncă de pe la Hunedoara. Un lucru ce m-a mirat foarte tare e că în zona unde locuia sorămea sunt foarte mulţi africani, de culoare.

Am văzut şi marea în Italia. La Brussa şi la Caorle... La Brussa, am mers dimineaţa la 5 la mare, cu Ivo. Am făcut jumătate de oră până la mare. Poate vă întrebaţi ce căutam aşa de matinal la mare. Ivo are detector de metale, şi vroia să vadă dacă turiştii n-au pierdut obiecte: a găsit bani, gloanţe, trase sau netrase, inele, cercei, lanţuri, brăţări, de-a lungul timpului cu acest instrument.

Am ajuns într-un loc mare de parcare, iar în faţa noastră se afla o pădurice. Am străbătut păpduricea, nu prea lată, şi la un moment dat s-a deschis în faţa ochilor mei, marea. O plajă pustie la orele 6 ale dimineţii, plajă pe care se afglau un cuplu de îndrăgostitţi, un om ce făcea jogging, şi un bărbat ce admira răsăritul. Ăştia erau toţi. Treptat însă, plaja s-a aglomerat, astfel încât la orele amiezii nu mai aveai loc să calci pe plajă. Când s-a aglomerat, ne-am enervat şi-am plecat. Am mers odată la Brussa cu mama, cu Ivo, cu soră-mea şi cu bunica lui Ivan. Ivo a găsit un petec de plajă gol, pe care făcea căutări cu detectorul, iar soră-mea mi-a spus că lângă noi se postase o româncă, moldoveancă, care îl avertitzase cică pe domnul italian de lângă noi, cu care era, să aibă grijă la bagaje... acest gest m-a înfuriat, amvrut să-i zic vreo două, în româneşte, acelei doamne, dar poate e mai bine că m-am abţinut.

La Caorle, am fost de Sfânta Marie Mare sau Fer Agosto la ei. Acolo, plajă organizată, nu aşa. Pe plajă era o biserică foarte frumoasă, construită de pescari în cinstea Sfintei Fecioare, care salvase un grup de pescari dintr-o furtună pe mare. Apoi am asistat la un superb foc de artificii, la orele 22, ce a durat o oră. Mi s-a înţepenit gâtul, cum stăteam şi mă minunam acolo.

Tot de Fer Agosto, am fost şi la piscină. Cum era vreme frumoasă, italienii erau liberi, s-au îngrămădit toţi la piscină. Era atât de full că n-aveai loc în piscină. În ziua aia era să mă înec. Am avut noroc cu un tip, care şi-a dat seama şi m-a dus într-un loc cu apă mai mică.

După ce mi-am terminat şcoala postliceală, am încercat la facultate. Cu ajutorul Danei Haja m-am pregătit la istoria româniei iar cu Camelia Popescu, aşa o chema, numele de fată, la limba română. Am dat examen, da EXAMEN, la Administraţie Publică şi la Drept. artea de Istorie am făcut-o excelent, făcând 3 greşeli din 40 de întrebări la testul grilă, limba română fiind aceea care iar, mi-a pus piedică să intru la Facultate. La ultimul punct, din subiectul de lb română era un eseu de 3 pagini despre Povestirea în ramă - Mihail Sadoveanu. Am rămas fără timp.

Am decis să mă angajez, şi asta am făcut. La Milli, la fabrica de lapte ca producător produse lactate. Am lucrat din greu o săptămână, în tura de după-masă, iar după prima zi în tura de dimineaţă, am avut o criză de Epilepsie, din cauza oboselii cronice acumulate, în drum spre magazin. Am avut noroc că eram în parc, unde prietenii ştiu de problemele mele medicale, şi au chemat SMURDu' şi pe mama mea. Am mai lucrat, menajat, în schimbul 2, până în ianuarie 2006, deoarece urma sesiunea, şi mi-am dat demisia.

Între timp, în iulie 2005, am decis să mă înscriu la facultate, zicându-mi că dacă nu o voi face acum, nu o voi mai face deloc. M-am înscris la IFRD, să pot şi lucra. Dar pe 8 septembrie, nu mă sună secretara de la Universitate, să vadă dacă nu vreau să trec la zi, pentru că nu au suficienţi studenţi ptr. IFRD? Ba da. M-a sunat. Am zis da, fără să clipesc. Ştiam că voi trage tare un an de zile să pot trece pe locurile bugetate. Şi am trecut.

În octombrie 2006, când am intrat în anul doi de facultate, am intrat în AIESEC, după un interviu cu Emese şi Radu Spătăcean.

În această organizaţie se studenţi am activat aproape doi ani, am fost la conferinţe locale, regionale şi naţionale, mi-am făcut prieteni în toate localele din ţară dar şi din străinătate, totodată dezvoltându-mi aptitudinica cele de public speaker, mi-am îmbunătăţit limba engleză, ajungând să o înţeleg logic.